Intrarea în Ierusalim

Mireasma florilor plutea sub soare,
Umplea orizontul ca un curcubeu al luminii.
În adierea vântului ningea cu petale
Mulțimea își etala fericirea inimii.

Isus ne dezvăluie azurul senin și sublim,
Sub soarele puternic ce pe cer se arată.
Amintind cum pe-un măgăruș în Ierusalim,
Intrase odată pe cărarea cu flori presărată.

Mulțimea striga plină de bucurie:
- Osana! Osana în cerurile Preaînalte!
Acea zi stă sufletului meu vie mărturie
Cum pe Isus Îl condamnaseră la moarte.

Ce schimbătoare e firea omenească!
Azi laudă și mâine ucide binefăcătorul.
Dar Isus iartă, vrea omul să trăiască,
Și răstignit în locul lor, El e Salvatorul.

Strălucește amintirea primăverii,
Dumineca care cercetează sufletul;
Acea zi de neuitat dă speranța învierii
Și trezește la viață veșnică tot omul.

Lumina-n inimă pătrunde adânc, trezind
Omul la o trăire nouă, înspre Paradis.
Isus cu iubire calea sufletului netezind
Mărește credința în om, e real, nu e vis.

Izbăvirea din iubire, tuturor n-i s-a dăruit,
Cu cerul azi cântăm bucuria mântuirii.
Omul cu nădejdea învierii zi de zi însoțit
De Iisus, se îndreaptă spre Paradisul Iubirii.