Nu arunca cu vorbe... tu nu știi
Ce răni adânci pot vorbele să facă!
Nu știi că ele aruncate-n grabă
Chiar în pumnale pot să se prefacă
Și vor răni un suflet cu amarul
Ce-l poartă-n ele în adânc ascuns...
Nu arunca cu vorbe... Atâtea lacrimi
Și-atâta răutate ni-e deajuns!
Mai bine stai o clipă și gândește
Și-abia apoi cuvântul să-l rostești
Să-l cântărești atent... să-i dai valoare
Prin el pe cei din jur să îi cinstești!
O vorbă spusă poate fi balsam
Dar și otrava ce ucide lent
Stă în puterea ta ce rost îi dai...
Când spui o vorbă s-o gândești... atent!
Vulcan-18-04-2019
Mary