Omule care aicia pribegeşti,
Cu proprile puteri zideşti,
Te-nbogățeşti de avuții
Dar sufletul unde îl ți?

Poate ai succese şi eşti privit,
De toții, ca unul bine potrivit,
Împlinit, de cât mulți, cu mult peste
Dar te întreb, sufletul cum îţi este?

O fată frumoasă privită de toți bine,
Ori şi cine, ar vrea să umble cu tine.
Şi deşteaptă, cu şcoală înaltă
Dar sufletul cum îl ți, când inima saltă?

Sau poate un sărac desculț pe stradă,
Nimeni din oamenii bine să te vadă.
Dar ai o inimă mare în al tău piept,
Cu frică de Dumnezeu, chiar dacă nu deştept.

Aşa că omule gândeşte-te unde ție sufletul,
În momente de faimă, îți murdăreşti cugetul?
Pe unde ție umbletul şi cum ție sfârşitul?
Oare şti că într-o zi poți arde precum chibritul! ?