Ghiocelul

Eşti primul sărut dintre flori,
Tăria speranţei din mine,
Eşti lacrima mamei de zori
Şi vântul iubirii ce-adie.

În leagănul tău mă renasc
Şi-ascult în tăcere răcoarea...
Eşti alb, fără margini şi glas
Când lupţi să învingi înserarea.
*
Mă uit cu mirare la sufletul tău
Atât de organic şi verde!
Eşti, sigur, tabloul Supremului Zeu
Ce-nvaţă-a învinge şi-a pierde...

A-nvinge frânturile aspre de vânt
Şi crivăţul alb, şi cel negru,
A-nvinge pe sine şi într-un cuvânt
A ieşi deasupra integru,

Şi-a pierde în faţa iubirii plecaţi
Sub unda aceeaşi senină,
Spre gândul unirii de fraţi lângă fraţi
Ne-nvaţă mereu în lumină...

Eşti primul sărut liberal dintre flori,
Sau, poate, eşti sufletu-n mine,
Născut la tăcere, trădare şi nori
Purtându-mi tot albul cu tine.

Chişinău 20 februarie 2019