O, mielule, simbol tainic
Al legăturii noastre cu increatul,
Simbol al slavei și al bucuriei
Al celor blânzi, săraci dar curați,
Pe altarul jertfei tale sfinte,
Înainte de somnul tău de veci
Te-am văzut în primăvara
Copilăriei, te mai văd şi acum
Pe tăpşanul nostalgic al amintirilor
Cum te duceau la înjunghiere.

Te-am văzut mai de departe
Și nu m-am putut apropia.
Am așteptat ca durerea
Să se despartă de inima ta
Ca sufletul tău să ajungă
Departe de ochii tăi umbroși.

Tu te-ai născut primăvara, aproape
De învierea Mielului lui Dumnezeu
Și după datină, noi te-am trimis
La El jertfă curată, sânge nevinovat
Iertate să ne fie păcatele.

Inima ta zguduie temeliile
Şubrede ale veacului acestuia.
Dacă nu te mai poți întoarce
În blândețea blăniței tale calde,
Cernite de ultima ninsoare,
Dacă nu te poți cobori de acolo,
De sus, de unde îngerii sălășluiesc,
Te întreb mielule, spune-ne dacă știi
Ce hotar al neființei încă ne desparte?

Eu îți caut blândețea și nevinovăția
Și bucuria sfântă prin care primăvara
Mieilor se dăruie și își revarsă
Suflarea caldă peste tăpșanul
Pe care și tu ai zburdat cândva de fericire.

Tu te întorci iar la cinul celor sacrificați.
Tu porți în sânge această orânduire
A firii, tu cea mai curată dintre ființe.
În tăcerea ta de dinainte de înjunghiere
Stau ascunse toate tainele lumii.

Cine te-a ales să te oferim ca jertfă
A știut că numai sufletele celor blânzi,
Ale celor milostivi, ale celor curați cu inima
Pot ajunge la tronul Tatălui ceresc.