Clepsidra timpului apus


În clepsidră s-au scurs
În grabă spre apus,
Vremi și anotimpuri,
Veacuri, ani...
S-a uscat pe peniță,
Cerneala parfumată
Mulți au uitat de trecut,
De El, Cel răstignit
Pe calvar prin a Sa jertfă
Pentru omenire, fără vină.

La eterna viață a renunțat,
Măreția Cerului înstelat...
Doar ca să lase urme pe glie,
Calea îngustă pentru omenire,
Sângele să-I curgă pe colină
Pentru omul păcătos, El, fără vină!
Tăcut... Ițele țes giulgiul morții,
Împletind destinul sorții;
Suveica poartă fir de in subțire
Din petalele pline cu durere.

Un alb ce va lumina mormântul,
Va orbi ochii soldaților și gândul;
Răbdat-ai în tăcere,
Din milă pentru omul în ațipire.
În depărtare, zăngănit mare...
Se adunau gloatele zălude,
El cu crucea în spate, tăcut.
La poala dealului căzut;
În urmă, șiroaie de sânge...
Omul însă, nu înțelege.

Cerul se frânge pe culme,
Între tâlhari Domnul plânge.
O, suferință, trist calvar!
Pentru omul răzvrătit atâta amar!
Orbit de păcat Te-a pus în piroane,
Cu sabia Te-a străpuns în coaste.
Omule plin de păcate
Pe Domnul L-ai dus la moarte!
L-ai târât sus pe colină,
Răstignindu-L fără de vină.

Golgota, deal plin cu durere,
Azi îmbracă-te în jele.
Cerul cu doliu s-a acoperit,
Natura s-a înspăimântat.
Hoardele râd, coboară în vale,
Bucuroși că Domnul moare;
Rămas pe cruce, părăsit, trist...
Pământul s-a cutremurat,
Vântul învăluie colina și adună
Ultimul suspin al inimii frântă.

Și a fost o luptă, un război;
Satana cu îngerii săi...
Dar dragostea a triumfat,
Isus din morți a Înviat!
A treia zi a biruit,
Lanțul morții a zdrobit.
Râdea natura în dimineață,
Și florile-n grădină...
Soldații înspăimântați aleargă,
Femeile, de fericire cântă:
E viu! E viu! A Înviat Domnul,
S-a dus sus să ne pregătească Cerul.