Ce inimă de Dumnezeu,
Ce inimă de Mare Împărat,
O, Tatã când ai dat pe Fiul Tãu
Să moară pentru-al meu păcat.

Pe când eu încã rãtãceam barbar,
Ca un hoinar prin lumea întreagã,
Din cer, Se cobora, smerit, Isus
Desãvârșind dumnezeiasca Sa lucrare.

Ce crud, hain, trăiam în întuneric
Cu-o inimă-mpietrită de granit,
Indiferent, nepăsător, față de-o mântuire
Ce prin Isus Mesia îmi fuse rânduit.

N-am meritat nicicând si n-am să merit,
Mãrețul har de-a fi complet iertat,
Când ai urcat în locul meu pe cruce,
Te-ai sărăcit, ca eu să fiu bogat.

Acum dar, văd cu ochii mei de carne
Ce măreție sfântă și ce mare har!
Împăciuit, pe veci, sã fiu cu Domnul
Mergând pe Calea-ngustă cãtre Rai.

Nu sta-mpietrit, nu te lăsa mințit,
Nu este altă cale către veșnicii!
Îți plânge inima-n suspine si tu știi,
De zbucium și tumult ești năpădit.

Ai fost creat să fii in Ceruri
O viată sfântă si curată să trăiești
Căci golul inimii ce nu-ți dă pace,
Nu poate fi umplut decât de Dumnezeu.