De ce trist, suflete,
Tu gândurile gemi
Când valul cheamă valul
Viața să o-ncerce?
Învinge prin credință
Săgeata, când țintește,
Nu-i rană fără leac
Talazul Lui când trece.

Ia adăpost Cuvântul
Ce susură la geam
Când inima privește
Fereastra spre Vecie,
Nu-ngăduie Supremul
Prea multul să te-apună,
La timp îți leagă rana,
În palma Sa te-adună.

Te-nchină în predare.
Izvorul curățirii
Se naște din durerea
Ce-o strângi în pumnul tău,
Tu larg deschide pumnul
Fă drum în Tin' sfințirii
Ce-ți daltuieste zborul
Spre Dumnezeu, trăirii.