Spre eternitate
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Licariri din roua cerului  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de fidelitate in 08/05/2019
Spre eternitate

Mirele, potrivește al vremii ceasornic,
Ne trezește să veghem peste ogor.
Și-n vremi de restriște ne vine în ajutor,
Să nu se risipească din holdă vreun spic.

Vrăjmașul strecoară cu viclenie îndoială,
Cu obrăznicie întinde curse și ispite,
Să stingă flăcările credinței, clipe fericite.
Încearcă să lovească în inima loială.

Iisus trimite soli, vestind revenirea,
Toarnă prin Har, putere în statornicie,
Şi întărește credinţa dusă cu vrednicie.
Picură argintul vieții, urmărind zarea.

Gem plaiuri în noapte, geme întristarea.
Se unește în armonie cerul cu pământul,
Pe undele vremii tot izvorăște izvorul.
Ține mlădițele treze, să-și vadă starea.

Să distingă izvorul vieții cu apă curată,
De izvoarele nopţii, a morţii otravă.
Un susur blând, la cruce, Izvor din Slavă,
Apă vie, apa vieții omului i-a fost dată.

Cântarea de nuntă, se ridică la stele,
Umple tot cerul, în armonie celestă,
Pe undele ei topește vremea trecută,
Împlinind năzuința celor din vale.

Şi iată văzduhul și pe-ntregul lui cuprins,
Cum se ridică porumbeii în zbor.
Soarele Măreției din Slavă pe nor,
Coboară spre ei, vine cu braţul întins.


Nespus de frumos, puternică încurajare, bucurie ce umple şi inima cititorului; mulţumiri sora!
Adăugat în 08/05/2019 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 608
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni