Fractură de suflet
De vrei să atingi în mersul tău, luceferi
Ce ard stingheri, în şfeşnicul ceresc,
Să faci din fluturi, armăsarii teferi,
Ce-n miez de vară, singuri hoinăresc.
Poate-ți dorești să auzi cum bate în tine
De-atâta timp, o prizonieră în piept.
Să știi căci ea, nicicând sub ghilotine,
Nu va păși punând piciorul drept.
De vrei să strigi, ca un marfar pe șine
Cu o coloană vertebrală de oțel,
Să-ți pleci doar capul, palid de rușine,
Când vei ucide-un snop de mușețel.
Poate-ți urmezi nefasta ta credință
Cu ochii închiși, știind-o pe de rost;
Tot îți vor crește, în vaga conștiință
Păreri de rău, de cine și ce-ai fost.
De vrei să plângi, cum ploaia plânge-n muguri
De dor, de mulțumire sau lovit,
Te întreabă cum... ciorchini albi de struguri,
De bruma toamnei, în teasc sau lecuit?
Poate-ți vor bate prea devreme în ușă
Necazuri, cu o droaie de amăgiri;
Privește atunci spre trupu-ți de cenușă,
Cum Dumnezeu te absoarbe din priviri!
De vrei să prinzi în pumnii tăi, natura
Batjocorind-o de anotimpuri și trecut,
Te va mustra în verb literatura! . .
Și-un anonim, în vers necunoscut.
Poate-ți va prinde bine, iarna toată,
Să descifrezi în jarul alb din foc,
De ce pădurea rară și uscată,
Cărbunii negrii, noaptea o sufoc'?
Viorel Balcan Valentin 2018