E așa ușor să cazi pe cale
Când drumul tău coboară-n vale,
Nu urcă, este drum anevoios
Nu se înalță-nspre Hristos.

La vale cobora o dată
Un om fără să-și dea socoată,
Din Ierusalim spre Ierihon,
Drum cu mare ghinion.

Căci jos în valea cea străfundă
Tâlharii stăteau la pândă,
Cine cădea-n mâna lor
Nu-i rămânea bănișor,
Ba nici haine, îl lăsau gol.

Și bătut și chinuit,
Și rănit... nenorocit.
Cât de greu este-n suspine
Când nu-i cine să le-aline? !

Dragul meu, tâlharul pândește,
Leul răcnește.
De mergi tot coborând la vale,
N-ai să biruiești pe cale.

De cazi în luptă spre mai sus,
Te va ridica Isus.
Samariteanul cel milos
Nu te lasă căzut jos.

Dar de cazi pe drum râpos
Iar spre Ierihon în jos
Este greu... periculos,
Nu se știe de mai trece pe acolo iar Hristos.

În jos a coborât Lot și soția
Când el și-a ales câmpia,
Nu știa c-a Domnului mânie
Va aduce focul și urgie.

Focul, el a ars Sodoma
Și Gomora cu pucioasa
Dar și Lot de-atunci rămasă
Cu copii... fără nevastă.

Dar nici măcar nu-i asta tot,
Căci păcatul intră-n cort,
Când Lot înfierbântat de vin
Primește fetele la sân.

Lăcomia câmpului mănos
L-a atras pe Lot în jos,
Cum și azi vertiginos
Mulți se abat de la Hristos.

În jos a coborât Bat-Șeba
Către râu să-și facă baia.
Era frumoasă, era goală
Ca la soare, ca la plajă.

David s-a urcat pe casă.
O urcare nu spre slavă,
Ci să vadă, să privească,
Ca la urmă să poftească,
Iar păcatul să-l plătească.

Nu ușor ci foarte greu,
Venind pedeapsa lui Dumnezeu.
Chiar și sfetnicul de frunte
Plănuiește-al da la moarte.

Pentru a lui Urie nevastă
Sabia-i rămâne-n casă
Și cu ea nenorocirea
Cum Natan îi dă vestirea.

Doar căința, umilința,
I-au adus iar biruința
Și-ndurarea cea divină
Pentru inima cea bună,
Ca din nou la tron să vină.

De cobori spre mal în jos
Către râul cel frumos,
Ziua în amiaza mare,
Ca să stai puțin la soare:

Vei apare mai bronzat
Dar de Domnu-ndepărtat,
Gol de slava cea cerească
Și vederea cam firească.

Și pericolul pândește,
Cel din jur păcătuiește
Văzându-te pe tine
Îmbrăcată cum nu-i bine.

Și-n ispită poți să cazi
Fără poate chiar să vezi,
Fără poate să-ți dai seamă
Căci pe ochi ți-a pus mahramă.

Și ți-a întunecat privirea,
Ca să te conducă firea,
Și diavolul e bucuros
Când tu nu-l simți pe Hristos.

În jos a coborât poporul
Ce nu s-a încrezut în Domnul,
Iar din nou în jos spre mare
Și cu toții la pierzare.

Din Egipt ieșiră atâția!
Însă doi ajung făgăduința,
Iosua și Caleb care
Domnului au dat crezare.

Ei se-nalță peste veacuri,
Poate da satan atacuri.
Pilda-i bună de urmat,
Prin Calvar ai câștigat.

În jos coboară orișicine
Printre valuri și suspine,
Dacă cârma vieții lui
Nu-i predată Domnului.

Și-acel suflet merge-n jos
Care fără de Hristos
Se avântă curajos
Pe un drum primejdios.

Poate-i vreo lucrare sfântă,
Dar Scriptura ne cuvântă
De nu-i timpul, nu e locul,
El s-o facă nu e cazul.

Iar de-n loc de adunare
Preferi poate o plimbare pe răcoare,
Drumul tău merge mai jos,
Mai departe de Hristos.

Și când nu primești mustrarea,
Tot în jos îți duci cărarea,
Căci îndemnul și mustrarea-s calea vieții oricui
Le primește prin ori cine ca din partea Domnului.

Dar, de-n iureșul vâltorii te trezești și vezi sfios
Căci cărarea-ți duce-n jos,
Nu te speria îndată
că Isus depus-a plată

Pentru-a tale fărdelegi
Și-ale acestei lumi întregi.
N-asculta de cel smintit
Că tu n-ai să fii primit!

Dacă dorești izbăvire,
Fuga la mărturisire.
Prin credință calci pe eu,
Te-apropii de Dumnezeu.

Post și rugăciuni fierbinți,
Părtășia cu cei sfinți,
Milostenii, stăruinți:
Lucruri ce te-nalță-n sus
Și-ți dau pacea lui Isus

Siguranța mântuirii
Și nădejdea fericirii
Cu Isus în veșnicii
Doamne, binecuvântat să fii!
Amin.