Şi ne numim creştini. Chiar suntem? ...
Sau doar creştini de suprafață
Iar în ascuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? ...
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată,
Jos, la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? ...
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
"Să nu vă credeți niciodată
Prea sfinți voi înşivă; n-aveți
Părere despre voi prea 'naltă
Cum că, voi, cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!"
Însă mândria când apare
(Mândria celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: -cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? Nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? ...
Câte exemple-ar fi de spus:
-Eu cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte... .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol' de stele
Pe Cel ce merită 'nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci într-o zi, jos va cădea
Iar sus, acasă-n veşnicie,
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Contrari să fim simplei ținute?
Cuviincioase? Nicidecum!
Avem poruncile ştiute
Ce ne arată bunul drum!
E trist doar când se pune-accentul
În mod exagerat pe-aspect
Ci nu pe ce e înlăuntru...
(Precum în Noul Testament
Făceau aşijderi fariseii
Față de Cel ce vede tot
Precum odat pe-nvățăceii
Uniți în ură şi-n complot.)
*
Cu-adevărat, spune Cuvântul,
Că cine nu va fi umil
Nu-L va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.