Nu am meritat, să fiu de Tine ridicat!
Când mă zbăteam, în marea de păcat.
De toții părăsit, cu fața lovită, spre zid,
Doar Tu, m-ai ajutat, ochii să-i deschid!

Nu am meritat, prin valea plângeri,
Tu Nemărginitul meu Salvator!
Atunci când mă târam, cu brațele sângeri,
Pe rănii să-mi pui balsam vindecător.

Nu am meritat, să-mi dai o nouă şansă,
Când am greşit, deşi mi-ai arătat cărarea!
Eram nesigur, dar mi-ai pus viața in balanță!
Ajutor necredinței mele, arătându-ți îndurarea.

Nu am meritat, Doamne să-mi fi alături,
Când prin deşertul lumi, mergeam nepăsător
Şi adesea, mă săturam cu nişte firmituri,
Să-mi fi tovarăş de drum, iar eu un călător.
 
Nu am meritat, să-mi dai vedere ochilor,
Când bâjbâiam prin întuneric, ca şi Bartimeu.
Să pot să văd măreția Ta, pe vârful munților,
Să pot să mă închin şi să-ți slujesc mereu.

Nu am meritat, să-mi dai nespus, prilejul,
Să mă întorc acasă ca fiul risipitor.
Şi numai Tu, să-mi creşti credința şi curajul,
Să pot, să lupt şi să învăț, să fiu împlinitor!