Soția
autor: Samy Lupu

Nu prețuim soția îndeajuns,
Nu-i știm durerea, uneori necazul,
Credem că-i prea firavă când pe ascuns
Își sterge lacrimi ce-i curmă obrazul.

Nu știm de unde poate să se-adune,
Nu știm nici la ce oră s-a culcat,
Nu știm dacă-i bolnavă, nu ne spune,
Ne spune doar că "nu a terminat".

"Se plâng prea mult"; vor spune astăzi unii,
Ele nu fac nimic să se măsoare.
Din moși, strămoși, de când trăiau străbunii
Spală doar vase și gătesc mâncare.

Când vii acasă seara, obosit,
Privești prin casă și zici cu mirare:
"Totu-i la fel, nimic deosebit
Ce-o fi făcut o zi întreagă oare?"

Ia stai o zi acasă fară ea
Și-ncepe ziua fredonând o piesă,
Privind afară, servind o cafea
E simplu: unde-i truda, unde-i stress-ul?

Începi cu paturile și dejunul,
Urmează mopul și aspiratorul,
Cel mic e de schimbat: apă, săpunul...
Cel mijlociu, a colorat covorul...

Sunt haine de călcat, praful te-așteaptă,
Chiuveta s-a umplut cu vase iar.
Oooo, Doamne! Toate azi? Viața nu-i dreaptă!
Alerg întruna și parcă-n zadar.

Nu prețuim soția îndeajuns,
Dar poate astăzi, schimbăm puțin mersul.
Să plângă lângă noi, nu pe ascuns,
Să-i știm și cântecul de jale, dar și versul.