Zile umbrite de durere...
Autor: Samy Lupu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de SamyLupu79 in 06/06/2019
Zile umbrite de durere...
autor: Sami Lupu

În zilele umbrite de durere,
Când stau stingher ascuns, fară putere,
Când lacrimi calde-mi umezesc ființa,
Cât e de greu să nu imi pierd credința! ...

Când sunt zdrobit, povara mă apasă,
E totul beznă, ceața-i tot mai deasă,
Atât e de departe biruința
Și-i tot mai greu să nu imi pierd credința...

Mă prind fiori, cel rău îmi dă târcoale,
Strivindu-mi rana ce atât mă doare,
Și parcă mă cuprinde neputința,
Cât e de greu să nu imi pierd credința! ...

E-o luptă și tăcerea mă cuprinde,
Dar este-un foc ce-n mine se aprinde.
Încep să cred că vine biruința
Și-n piept se-nflăcărează iar credința.

Eu cred, dar dacă Tu nu-Ți întinzi mâna,
Nu am putere, cad întotdeauna...
Te rog să mă ridici în ceasuri grele,
Ajută Doamne necredinței mele!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 348
  • Export PDF: 1
Opțiuni