Mama
autor: Samy Lupu

Crescând, uităm s-o prețuim pe mama,
Robiți și frământați s-avem mai mult.
Uităm de ea și-adesea ne dăm seama,
Doar după ce-a plecat, doar la mormânt.

Uităm că ea ne-a învățat să mergem
Și să vorbim, ne-a învățat tot ea.
Frumos și drept în viață să alegem,
Să fim onești, adesea ne spunea.

Nopți nedormite, pline de tristețe
Și lacrimi pe obrajii obosiți,
Au frământat-o-n scurta-i tinerețe,
Ca noi să ne simțim mereu iubiți.

Ea pune masa, ea adună masa,
Ea șterge, spală curăță mereu.
Dar ea, rămâne tot mereu frumoasă,
C-așa-lăsat-o pe ea Dumnezeu.

Mama rămâne pe vecie mamă,
Oricâte vânturi ne-ar năpăstui.
Cu dăruire, dar și fară teamă,
Privești la ea și-nveți iar a iubi.

De nu ai bani, să-i cumperi azi o floare,
Poti să-i oferi o frunză din salcâm.
Ce bucurie-n sufletul ei mare,
E să te vadă, lângă ea zâmbind!