Înălțarea Domnului
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pe urmele pașilor Tăi!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 06/06/2019
Înălțarea Domnului


La ucenici s-a arătat
Isus. A stat și le-a vorbit,
Cu drag El i-a încurajat,
Le-a spus, ce au de împlinit.

Pe toți i-a îndemnat să fie
Puternici, buni, drepți și miloși.
Să fie plini de bucurie,
Să nu fie deloc fricoși.

Cuvântul Sfânt să Îl vestească
Ca toți să afle și să știe,
Ca sus la ceruri, să trăiască
În marea Sa Împărăție.

Ei vor fi tari, plini de putere,
Pe bolnavi îi vor vindeca.
Vor șterge orișice durere,
Chiar morții, îi vor învia.

Și tot să facă fără plată,
Căci fără plată au primit.
Bani, să nu ceară niciodată,
Să facă doar ce e cinstit.

Cu dragoste, plini de iubire,
Cuvântul Sfânt să Îl vestească.
Să afle toți de mântuire,
Salvarea, toți să o găsească.

Și Domnul i-a mai îndemnat,
Niciunul să nu se întristeze.
În grija lor tot a lăsat,
Atenți la toate să vegheze.

Tot ce-au văzut când au umblat
Cu Domnul Vieții pe Pământ
Și toate ce i-a învățat
Vor împlini, prin Duhul Sfânt.

Înspre Betania s-au dus,
Pe toți i-a binecuvântat.
Un nor a coborât de sus,
Domnul spre el s-a înălțat.

Spre ceruri cu toți au privit:
Pleca iubitul lor, Isus.
Cu ochii lor toți au privit
Cum norul la Tatăl L-a dus.

Amin

Câmpia Turzii, 5 iunie 2019


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2494
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni