Există Dumnezeu !
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Ploaia tarzie  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de elizaarancutean in 08/06/2019
Există Dumnezeu!

Ezechiel 36:27, Domnul spune:
"Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele... ”

Când soarele iese mândru din cortul său,
Strigă către lume: "Există Dumnezeu!"
Zâmbind, în drumul său ca un viteaz voios:
"-Mireaso, va veni al tău Mire, Cristos!"

În grădina mea este un stejar mănos,
Un porumbel alb și-a făcut un cuib frumos;
Au crescut și crini albi, strălucind de rouă,
În zori de dimineață, spun: "Pace vouă!"

Porumbelul-I Musafir, nu L -am prețuit,
Nicicând nu L-am chemat, dar de ce a venit?
Eu iubesc florile, arborii vieții,
Dar ce să fac eu cu Solul dimineții?

Porumbelul a plecat și nu mai plouă,
Grădina n-are flori, iar ochii, doar rouă...
Zilnic mi-e sete și am glasul obosit:
-"Porumbel alb-divin, de ce m-ai părăsit?"

Soarele-i printre nori, nu-i zâmbitor nici el,
Iar cuibul așteaptă un dulce Porumbel.
De când a plecat, crinii toți s-au ofilit;
-Trimite-mi iar Porumbelul, Tată iubit!

Când se urnesc iar norii grei de furtună,
Stropi mari, strălucitori, în vas, se adună,
Fulgerul vestește prin tunet fioros:
-"Îți voi da înapoi Porumbelul frumos!"

Florile albe de crin încep să crească,
Un Porumbel alb, în cuib, să gângurească;
-"Ți-e sete, stropul de ploaie e prețios;
Prețuiește Porumbelul dat de Cristos!"

Mă uit spre soare, el iese din cortul său,
Strig eu către lume: "Există Dumnezeu!"
Zâmbesc și întreb Porumbelul cel duios;
-Când va veni al meu Mire, Isus Cristos?
Se bazează pe o întâmplare reală . În familia noastră, doar un singur membru nu înțelegea pocăința, nici Biblia, dar Dumnezeu s-a îndurat in alt mod;l-a atins cu Duhul Sfânt, ca sa înțeleagă cu inima ceea ce mintea nu pricepea nicidecum.Dar ceea ce a primit ușor i s-a luat a doua zi, doar după 6 luni de post si rugăciune,multe cereri, i s-a dat înapoi. Este foarte adevărat versetul din Biblie; "Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”.16  Alții stăruiau săptămâni, luni, ani, nu primeau Duh Sfânt, iar unui necredincios i s-a dat pentru convertire. "Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. " Duhul Sfânt a fost turnat demult, Domnul dă cui vrea El, cum vrea El, până când vrea El. Nu este adevărat că Duhul Sfânt este dat după botezul cu apă, foarte mulți au primit Duhul Sfânt înainte de botezul în apă !


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1662
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni