LA INCEPUT DE AN
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 22/02/2006
LA INCEPUT DE AN

La început de an , O, Tată
privim ’napoi la vechiul an
Şi constatăm cu bucurie
că ne-ai condus spre Canaan
Ne-ai inundat cu bunătatea
de care-i plin al Tău hambar
Şi am simţit din plin dulceaţa
ce vine din cerescul Har.

Şi-acum privirea o-ndreptăm
spre ce va fi de-aci-nainte
Deschidem Biblia din nou
pentru curate-nvăţăminte
Şi-ncredinţăm destinul nostru
voioşi în braţul Tău cel tare
Căci ştim că el ne poate scoate
din cea mai cruntă încercare.

E braţul care-a scos din mare
poporu-aflat la ananghie
Când Faraon şi oastea lui
îi urmăreau în frenezie
E braţul ce ne-a ocrotit
călătoria prin pustie
Ne-a ridicat din strâmtorare
ne-a izbăvit din grea urgie.

Iar astăzi când pornim la drum
în noul an ce stă în faţă
Ştim că vom înfrunta ispite
că va apare multă ceaţă
Vor fi împotriviri pe cale
şi grele lupte şi suspine
Avem nevoie de-al Tău sfat
să dea lumină, să ne-aline.

Vor fi tot felul de probleme
în veacu-acesta răzvrătit
Vor arunca în noi doctrine
care pe mulţi i-au ameţit
Dar noi rămânem lângă Tine
ne-ncredinţăm în paza Ta
Dulceaţa-nvăţăturii Tale
pe culmi de glorii ne-a purta.

Şi nu pornim spre viitor
fără prezenţa-Ţi necesară
Ea ne-nsoţeşte pe cărare
de dimineaţă până-n seară
Apoi ne leagănă şi somnul
să odihnim trupul trudit
Să ne trezim plini de tărie
să strângem rodul însutit.

La început de an, Părinte
privim ’nainte prin credinţă
Şi te rugăm să ne conduci
din biruinţă-n biriunţă
Ne dă putere zi de zi
s-alegem numai partea bună
Să alergăm cu stăruinţă
să dobândim în Cer cunună.

Amin!









Ce minunate versuri! Domnul sa ne calauzeasca si in Noul An in care cu ajutorul Lui vom pasi in curand!
Adăugat în 29/12/2012 de Simo_7
Statistici
  • Vizualizări: 2889
  • Export PDF: 50
  • Comentarii: 1
  • Gramatical 1
  • Nisalin  k

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  k

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni