Pontifex maximus

„Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face”.
Ecl. 1:9.

Cuceritor atotputernic, rege al Romei şi al lumii
Ai stăpânit şi minţi şi trupuri, ai legat robii şi stăpânii,
Cu dinţi şi gheare ca de fier ai sfâşiat şi ai mâncat Dan. 2.40; 7.7,23;
Pe cel care ţi-a stat în cale, aproape sau îndepărtat.
Pe frunte ţi-ai împletit lauri, ai băut glorii ca pe vin
Privind la cei care sub tine sorbeau otravă şi pelin,
Drumul ţi-a fost plin cu petale, smulse din albii trandafiri
Pe când cei care te-nălţau, desculţi mergeau pe cel cu spini.
Ai pus pe tronul tău de aur al îngâmfării mare semn
Numindu-te pontif al lumii, în sfatul zeilor suprem.
--------------------
Ţi-ai luat din Babilon puterea, adorând zeii lui cei mulţi
Chiar de părea c-au fost uitaţi, de-atâtea secole înfrânţi.
I-ai înălţat cu un alt nume, te-ai închinat cu trup şi suflet
Jertfindu-le ce e mai bun cu bucurie sau cu plânset.
Nimrod, care în turnul Babel l-a înfruntat pe Dumnezeu, Gen. 10.8-11;
Mare războinic, vânător, al lumii cel dântîi ateu, 11.9
Zeificat cu alte nume: Marduk, Osiris, Zoroastru Lev. 18.21;
L-ai adoptat şi l-ai iubit în al tău forum şi-al tău castru. Deut. 4.19;
I-ai spus Saturn, zeul ascuns, cel care ştie taine multe 12.31;
Pe care mintea ta păgână vroia mereu să le asculte.
Lui i-ai jertfit copiii mici, să-l îmbunezi la Saturnalii,
S-aducă soarele pe cer cu incantaţii lungi şi stranii,
Iar când lumina apărea, pe cerul iernii tot mai mare
Îl iubeai mult ca Sol invictus şi-ngenuncheai în adorare.
I-ai spus şi Jupiter şi Ianus şi multe alte mii de nume
Pe care sabia ta scoasă i-a răspândit apoi în lume.
La toţi le-ai oferit popoare, ele pe jos şi ei în vârf,
Săpaţi pe pietrele din temple sau puşi pe arcuri de triumf,
La toţi le-ai dat ca să bea sânge vărsat de colţii tăi de fier
Cu un potir ce ridicat sfida adevăratul cer.
Iar când în lume a venit Cel ce era adevărat, Ioan 19.10-16;
Ca fiu de om şi Dumnezeu, pentru salvare întrupat
Ai ascultat de glasul gloatei şi de al zeilor îndemn
Şi-ai împlinit ce era scris, crucificându-L pe un lemn.
---------------------
Semiramida lui Nimrod, ce-i purta tolba cu săgeţi
Şi-i picura mereu în suflet ale cruzimii simţiri reci,
Frumoasa din orgii păgâne, o floare albă maculată
Fiind la început de lume întîia mare desfrânată,
Zeificată cu alt nume: Isis, Ishtar sau Astarteea 1 Împ. 16.32,33;
Tu ai făcut-o-mpărăteasă, i-ai dat şi lacătul şi cheia,
Doar ea să poată să deschidă poarta spre cer mare şi grea
Sau împotriva unui suflet să o închidă dacă vrea. Ier. 17.2;
Frumoasa nopţilor păgâne, regina ţării Şinear 7.18;
Şi-a dat bărbatul după moarte al soarelui preţios dar,
Un zeu în temple şi în inimi, să lumineze-n viaţă tot Ezec. 8.14,16;
Punând pe toţi să se închine la trupul omului ei mort.
Şi-a dat mărire, s-a-nălţat cu semiluna peste frunte
Cu soarele cuprins în ea, semn al trăirilor oculte.
Şi-a luat copilul mic, Tamuz, l-a-mbrăţişat şi i-a dat sân
Cu laptele ce l-a sorbit crescând în Babel zeu păgân.
Statuia lor săpată-n piatră a pus-o-n temple, pe altare Ier. 44.25;
La-mpărăteasa cerului toţi să se-nchine-n adorare.
-------------------------------
Şi tu pontif suprem al lumii ai pus pe toţi, zei fără număr
Supuşi lui Mitra, zeul soare, sub mâna lui şi al lui umăr,
Adus pe scuturi de soldaţi, pe ele pus şi-n inimi scris
Ca Sol invictus cel puternic, cel luminat, de neînvins.
Şi el a supt acelaşi lapte împrăştiat din sân păgân,
Iar tu l-ai dus în toată lumea făcându-l peste ea stăpân.
--------------------------------------------------------------------------------------------
Din praful prăbuşirii tale, spălat de valuri în furtună
S-a ridicat un alt pontif, furând a ta mare cunună. Ap. 13.1,2;
Din frământările de neamuri, de limbi de oameni şi popoare
A apărut purtând pe el a leopardului culoare,
Cu-nţelepciune şi-ngâmfare, cu ochi vicleni ca cei de greci
Ascuns prin iarba înaltă-a lumii, pe rătăcitele poteci.
Din Babilonul mult iubit i-a plăcut leu înaripat Dan. 7.3-6;
Cu gura hulpavă ce-nghite, după ce tot a sfârtecat.
Iar ca să ia puteri mai mari peste întinsul apusean
S-a uitat lung şi şi le-a luat din gheara ursului persan.
Când ţine prada să nu scape, zbătându-se în agonie
Cu mari plăceri să o privească când încă mişcă şi e vie.
----------------------------
Apostolul Ioan te vede cum te ridici din marea lumii
Şi cu puterea ce ţi-e dată încoronezi la ţări stăpânii.
Uimit priveşte la popoare cum vin la tine să se-adape Ap. 13.1-3
C-o-nvăţătură otrăvită, dată de preavicleanul şarpe. 17.6;
Apoi la toţi ce nu sunt scrişi de Dumnezeu în cartea vieţii
Cum te urmează rătăcind pe drumul fumului şi-al ceţii.
Şi Daniel, omul iubit, în visul lui tainic de noapte Dan. 7.8,24, 25;
Te-a auzit cum rosteşti hule în strigăte sau multe şoapte.
Ţi-a văzut chipul, un corn mic ieşit din alte zece coarne
Fiind pe-ntinsul apusean atâtea limbi şi vechi popoare,
Având pe el un ochi viclean, ce vede tot, să nu îi scape,
Cu o privire ce te-ngheaţă şi dă fiori, ca cea de şarpe.
---------------------------
Te-ai ridicat mare pontif, pe tronul lumii cel mai mare,
Regii şi robii aplecaţi ţi-au sărutat mîini şi picioare,
Timp de o vreme, două vremi şi jumătatea unei vremi
Te-ai pus în loc de Dumnezeu, să Îl huleşti nu să te temi. Ap. 13.5-9;
Ai fost un corn ce-mpunge cerul, o urâciune-a pustiirii
Care-a schimbat Lege şi vremuri şi-a stat sub semnul răzvrătirii.
Ai luat în mână un potir cu băutură ameţitoare
Iar în cealaltă un tăiş de sabie cuceritoare
Şi ai plecat de la apus spre ţările îndepărate
Să verşi învăţături păgâne în inimile idolatre.
-----------------------------
În marele potir de aur ce l-ai ţinut în mâna dreaptă
L-ai pus pe zeul soare Mitras, să i se-nchine gând şi faptă,
I-ai pictat chipul pe vitralii, în catedralele măreţe
L-ai pus pe haine şi altare şi pe-ale zidurilor feţe. Ap. 17.4,5;
Rotundul lui ţinând săgeţi mai drepte sau mai ondulate
Ascunde-n el taine şi semne, din vechiul Babel adunate:
Soarele zeu, înconjurat şi mângâiat de semilună,
Împreunaţi şi împletind lui Semiramis o cunună
Şi dăruindu-i un copil, Tamuz scânteia lor divină
I-ai dus în lume să îşi dea puterea şi a lor lumină.
Le-ai pus apoi şi alte nume să îi ascunzi de ochii lumii,
Să-i mulţumeşti pe cei ce-n gând îţi sunt vicleni şi răi stăpânii:
Fecioara cu pruncul Isus, imaginea credinţei tale,
Împodobiţi cu străluciri ce păgâneşti vin de la soare.
Pe ea ai pus-o peste îngeri împărăteasă mare-n cer
Iar pe pământ mijlocitoare a sufletelor care pier,
Iar pe Isus mântuitor ce-n palme îşi arată rana 2 Tes. 2.4
L-ai transformat în fiul bun care supus şi-ascultă mama.
Pe ea ai pus-o să lucreze şi mijlocire şi iertare,
Imaculată şi-mbrăcând din naştere pura culoare,
Iar lui Hristos care pe cruce e singurul biruitor
I-ai luat puterea şi lucrarea de-a fi în cer mijlocitor.
----------------------------
Atâtor suflete ce pier le dai din hrana ce e moartă
Punând fecioara-mpărăteasă să le deschidă a slavei poartă.
Doar ea născând pe Dumnezeu şi cu puterea ce o are
Înconjurată de sclipiri ce vin din razele de soare,
Poate să facă o minune la Fatima şi Guadalupe 2 Tes. 2.11,12;
Ca cei ce-au lepădat Cuvântul în rătăcire s-o asculte.
Poate primi şi rugăciuni din sufletele apăsate
Când ele se târăsc plângând pe genunchi goi şi roase coate,
Iar de păcatele sunt mari, atât de grele şi prea multe
Îngrămădite sus în cer pe Dumnezeu să îl frământe,
Doar ea din ascunzişuri reci, privind la toţi cu ochi de piatră
Le poate face iarăşi noi, viaţa trecută, vechea soartă.
-------------------------
Atâtor suflete ce pier le arăţi ostia rotundă,
Le spui că-n ea ai întrupat făptura lui Hristos cea blândă,
Jertfindu-L astfel zi de zi, an după an şi iar şi iar
Când El o dată a murit dând lumii-ntregi al vieţii dar.
Apoi când ostia o pui într-o monstranţă de cristal
Având pe fundul ei o lună cu două coarne în oval, Ap. 13.6
Faci semnul naşterii din nou, zi după zi şi iar şi iar
Înr-o ascunsă adorare a zeului soare Baal.
Îţi place soarele şi luna, zeu şi zeiţă sus pe cer
Ce-mpreunaţi îşi spun plăcerea înconjurată de mister,
Vrând să îi mulţumeşti mai mult, le-ai oferit daruri frumoase
Prin sufletele ce se-nchină neştiutoare şi pioase.
Din Saturnaliile vechi, c-un gând ascuns şi păcătos
Ai făcut ziua ce-ai numit-o de naştere a lui Hristos.
L-ai luat pe omul muritor cu firea lui atât de slabă,
Hirotonit şi înălţat i-ai dat nemeritată slavă
Şi cu puterea acordată, să ierte ce-i uşor sau greu,
Fiind al tău mijlocitor între un om şi Dumnezeu.
Apoi şi tu ţi-ai scris pe frunte: ”Locţiitorul pe pământ 2 Tes. 2.4;
Al Fiului lui Dumnezeu”, Cel preaînalt şi Cel preasfânt,
Astfel surpând din temelia, iertării ce o face-n Templu
Hristos în faţă la chivot, cu-al preoţiei mare sceptru.
------------------------------
Dar zeul soare e prea mare, nesăţios vrea tot mai mult
Îşi cere jertfa de-nchinare în viitor ca şi-n trecut,
Iar tu mare pontif al lumii i-o şi acorzi, desăvârşit
Cu o mândrie şi-ndrăzneală născute-n gându-ţi rătăcit:
Sub fruntea ta încoronată cu mitra zeului Dagon Jud. 16.23;
Gândul acesta ţi-a venit, de pe-al puterii mare tron:
Ai luat bijuteria slavei, Legea lui Dumnezeu cea sfântă
Pe care îngerii în cer cu bucurie o ascultă
Şi la porunca auzită din gura lui Baal şi Mitra
Fără ruşinea şi sfiala ce le dau dragostea sau frica,
Ai sfârtecat-o şi tăiat-o cu dinţi de leu, gheare de urs
Bucurând astfel şi slujind stăpânul care ţi-e ascuns.
Porunca prin care se spune să nu te-nchini la om sau chip, Ex. 20.4,8;
Fie că el este în viaţă, că-i mort sau este lemn cioplit,
Ai aruncat-o în adânc şi ca să-ţi iasă lege nouă
Porunca a zecea ai făcut-o, cum ţi-a plăcut, din una două.
Apoi, cu mare-ncumetare ai schimbat ziua de odihnă
Ce era binecuvântată să fie pentru om lumină,
Pusă de Dumnezeu ca semn al timpului şi-al închinării
Când a sfârşit crearea lumii, în bucuria sărbătorii. Gen. 2.1-3;
Astfel ai rupt sigiliul vieţii, pe care Dumnezeu l-a pus
Pentru ca omul să rămână al Lui ascultător supus,
L-ai smuls din gândul ce privea lumina şi iubirea slavei
Şi l-ai sădit în cel ce stă sub fruntea sclavului şi-al sclavei,
Iar razele de la chivot şi de la marea de cristal
Furându-le le-ai adunat în mâna zeului Baal.
----------------------------
Cuvântul dat de Dumnezeu tu l-ai ascuns în mare taină
Ca-n sufletele care pier să nu aline plâns sau rană.
Cu dibăcie l-ai ţinut, c-o viclenie nevăzută
În limbă veche şi greoaie şi doar de tine cunoscută.
Cine putea să îl citească sau bucuros să-l ţină-n casă
Fără ca tu să-i spui eretic şi să-l întinzi pe-a morţii masă? ,
Cine putea să te înfrunte când tu puneai pe tronuri regi Mat. 10.17,18,
Având putere peste toţi, viaţă sau moarte să dezlegi? . 22,28;
Ai inventat pentru eretici tortura lungă, cât mai fină,
Te implorau să îi dai morţii, dar ea întârzia să vină.
Simţeai plăcere în cruzimi şi în puterea ta ascunsă
Cum fiara-şi ţine-n agonie prada în gheare bine strânsă.
Ţi-ai ales oameni ca şi tine, setoşi de sânge, fără milă
Să îţi slujească în credinţă, cu o supunere deplină,
În faţa ta jurau credinţă, erai stăpânul absolut
Ce ţinea cheia pentru cer sau cea a vieţii pe pământ.
La unii-ai pus în mână fierul, cuţitul, sabia şi barda
Să îi conducă omul demon ce avea nume Torquemada, Ap. 13.7;
Cine nu vrea să se supună, s-asculte legea ta păgână
Să simtă fierul, focul, apa, în gura morţii nesătulă.
La alţii ai dat înţelepciune, cuvântul tău să-l răspândească
Şi cu Loyola pus în frunte un spirit nou să se zidească,
Cu iscusinţă să înfrângă Legea divină şi Cuvântul
Tu mândru să te-ncoronezi, pontif suprem pe-ntreg pământul.
------------------------
Pe tronul tău însângerat de hule şi atâtea crime
Ai stat un timp ce ţi-a fost dat de mila dragostei divine.
Dar mâna veşnicei dreptăţi ţi-a scurtat drumul tău de glorii
În sufletele care pier să nu mai porţi grele victorii.
Când erai sus în vârful lumii ai primit rana ta de moarte Ap. 13.3;
În pocăinţă să te-aşezi, de Dumnezeu tot mai aproape.
Apoi ca fiara hăituită, retrasă-n vizuini de stânci
Ai stat ascuns ca să îţi vindeci rănile-ntinse şi adânci.
Aerul lumii tot mai proaspăt ţi-a dat putere şi avânt,
Încet, încet te-ai ridicat, părând că eşti mai bun, mai blând.
Privirea ta acum smerită o ridici iarăşi peste lume,
Cuvintele spuse sunt dulci, iar faptele atât de bune,
Te-ai vindecat, câştigi putere, iubit eşti iarăşi înălţat, Ap. 13.7;
Popoarele uitând trecutul, te pun pe tronu-nsângerat.
----------------------------

Umil îi chemi pe toţi la pace, la dragoste şi la unire
Dar îţi ascunzi cu viclenie dorinţa ta de stăpânire,
Vrei să îi faci pe toţi ca unul, cum e stăpânul tău din umbră
Tot conducându-i spre lumină, dar pe o cale ce e strâmbă,
Vrei să aduci din nou la viaţă un Babel nou condus de tine
Cu suflete ce te iubesc şi oarbe strâng în ele vine.
Înalţi potirul plin cu hule peste noroade, gloate, limbi Ap. 17.4;
Când picurii le cad pe limbă, trupuri şi gânduri să le schimbi,
Apoi când beau şi-nghit cu poftă o ameţeală le cuprinde
Fără să ştie cum în ele un foc păgân încet se-aprinde.
În mintea ce e pregătită de umilinţa ta şireată
Răstorni întreaga învăţătură cu voce tare sau în şoaptă:
„Să nu citiţi ca să cunoaşteţi, să nu gândiţi să cercetaţi
Cuvântul dat de Dumnezeu să îl iubiţi şi să-l păstraţi,
Până când eu nu vi-l împart şi nu vă spun cum să-l primiţi
Ca astfel ascultând de mine să fiţi iertaţi şi mântuiţi.
Să nu priviţi doar la Hristos singur mijlocitor în cer,
Judecător şi mare preot al sufletelor care pier,
Să vă-nchinaţi şi la Maria de care-ascultă Dumnezeu,
La sfinţii morţi ce pot să ierte, păcatul cât ar fi de greu.
Şi dacă ei nu fac minuni, să verse lacrimi mari de sânge
Adoraţi oase putrezite şi-al vostru ochi nu va mai plânge.
Să vă uniţi cu o iubire atât de caldă şi de mare
Cum este cea care ne leagă de preaslăvitul nostru soare.
Chiar dacă dragostea femeii e îndreptată spre femeie
Iar în barbat tot către altul se-aprinde tainica scânteie,
Cine sunt eu ca să îi judec, iubirea lor le dă iertare
La fel cum pentru un ateu există milă şi salvare.
Ca să aveţi în suflet pace cât mai adâncă şi deplină
Să v-adunaţi spre închinare în ziua sfântă de odihnă.
Din ea să faceţi o plăcere, o sărbătoare a bucuriei,
S-aveţi trăiri de bunătate şi nu pe cele ale mâdriei.
De veţi iubi această zi cu sufletul şi supus trupul
Făcând din ea o alinare, oprind mişcarea şi tot lucrul,
Veţi mulţumi pe Dumnezeu, va avea milă şi-ndurare
Şi-n ascultarea slujbei mele, cu dragoste vă dă iertare,
În bunătatea Lui cea mare, aduce pacea nesfârşită
Ce pe pământ şi-n gândul lumii e aşteptată şi dorită.
Sub îndrumarea mea de tată iubiţi-vă şi ascultaţi
Daţi de mâncare şi o haină acelora ce sunt săraci,
Atunci veţi fi unul în toţi şi toţi în dragostea divină
Care în sufletele voastre va prinde adâncă rădăcină”.
------------------------
Vorbeşti frumos pontif suprem, cuvintele îţi sunt ca mierea
Când le auzi îţi iau din suflet şi întristarea şi durerea,
Îţi umplu gândul cu speranţă şi cu trăirile înalte,
Îmbracă trupu-n haina ta, cu aur fin şi diamante,
Iar sufletele care pier vrăjite de cuvântul tău 2 Tes. 2.10-12;
Îl dau deoparte şi îl uită pe-acela scris de Dumnezeu.
Sub masca dragostei şi milei tu eşti acelaşi, neschimbat
Acelaşi ritual păgân îl pui sub ochiul necurat.
Împarţi iertarea de păcate cu mâna ce-i mereu deschisă,
Lumina Legii este-n tine de mult pierită, demult stinsă.
Îi faci pe morţi fără prihană sau înălţându-i îi faci sfinţi
De la închinătorii lor îţi umpli casa cu arginţi.
Învăţătura despre iad şi purgatoriu sunt la fel,
O răspândeşti ca şi-n vechime cu-acelaşi gând, acelaşi zel.
Numai cu-această rătăcire în mii şi mii ai adus spaimă
Făcând din Dumnezeu tiran, având o sângeroasă faimă.
Când sufletele vin la tine cu teama-n ele că vor piere
Le linişteşti, le dai speranţă cu-o mincinoasă mângîiere,
Le spui că sunt nemuritoare, doar calea ta spre cer s-o ştie
Mergând pe ea spre fericire, spre nesfârşita veşnicie.
Nu spui nimic de adevăr, nu îl rosteşti, nu-l vei rosti Ecl. 9.5,10;
Că sufletul ce stă-n păcat cu siguranţă va muri. Ez. 18.4;
Nu spui nimic despre Cuvânt, care e scris şi întrupat
Sau cel care pe două table cu deget sfânt este săpat.
Ai avut grijă să îl schimbi sau să îl ştergi după dorinţă
Să pui în suflete ce pier a amăgirii stăruinţă.
Priveşti cu ochiul pus de Horus, în tine şi pe catedrale,
Cu el citeşti şi-ţi iei lumina ce vine de la zeul soare.
Cu un glas plin de umilinţă dai mângîiere şi alin
Punând în suflete ce plâng azurul cerului senin.
Dar cartea Lui o ţii închisă, cum ai făcut şi în vechime,
În ochii tăi vicleni şi reci e tot mândrie şi asprime,
Nu văd lumina ce e-n ea, n-o caută şi nici n-o vor
Deaceea gândul tău sub soare e-ntr-un pustiu rătăcitor.
----------------------------------
Te-ai ridicat, mereu te-nalţi cu duhul lui Nimrod în tine
Să zideşti iarăşi mai frumoasă cetatea Babel din vechime,
O-mpodobeşti nu doar cu aur, strâns veacuri multe rând pe rând
Dar şi cu suflete ce ţie, ţi se închină şi se vând. Ap. 14.9;
Primesc pecetea ta pe frunte, pe mâna dreaptă spre-nchinare
Prin care-ţi pui odihna zilei adusă de la zeul soare,
Le-nchizi apoi, le pui sub lacăt vrăjite şi surâzătoare
În Babilonul nou-cetate, a duhurilor închisoare. Ap. 18.2,7;
Şi spui şezând pe ape multe ce-şi ţin sub tine unduirea
„Stau mare-mpărăteasă-n lume, nu ştiu ce este tânguirea”.
------------------------------------------------------------------------------------------
De la apus la răsărit, din miazăzi în miazănoapte
Un glas se-aude şi răzbate, vine întâi în multe şoapte,
Apoi din ce în ce mai tare ca şi un bubuit de tunet
Sau ca o mare în furtună ce umple zările de vuiet:
„A căzut Babilonul mare şi tu cu el pontif suprem
Şi-a înălţat până la cer marea mândrie cu-al ei semn, Ap. 18.1,2, 4,5;
Cupa divină este plină, răbdarea ei este la margini
Iar cartea timpului şi-a lumii deschide ultimele pagini.
Ieşi din cetatea desfrânată, din Babilon poporul meu
Să nu împarţi cu ea urgia, păcatul ei atât de greu.
Scoate din tine orice rău, lasă în urmă ura, vrajba
Chiar dacă luptă contra ta Loyola şi cu Torquemada.
Strigă în cele patru zări s-audă robii şi stăpânii
Că vine ziua care surpă tronul însângerat al lumii.
Strigă s-audă tot pământul că vine cel mai mare vai Ap. 11.14;
Şi-n faţa plăgilor vărsate nu e putere şi nici grai. 16.1;
Nu-ţi fie frică că nu vinzi şi nici nu poţi ca să mai cumperi 7.1-3;
Eu sunt cu tine şi tot Eu ţin frâul celor patru vânturi. 14.7;
Să te audă orice om că stă-n puterea de-a alege
Dacă la Creator se-nchină sau la pontiful lumii, rege”.