Avraam se mai abate câteodată-n mod ciudat
Și-n Egipt el se oprește din Canaanul mult visat.
Era foametea prea mare și-n Egipt el s-a oprit.
Se temea poate de foamea ce grabnic l-a încolțit.

Dar prețul neascultării se plătește tot mai des,
Căci din teamă pentru sine cu Agar el s-a ales.
Firea face și desface lucruri după bunu-i plac
Și-n această lume veche nu e pentru fire leac.

Dar ispita se grăbește să apară-n viața sa
Prin frumoasa lui soție și atunci nu va risca,
El va spune și-o minciună: „Că nu e soția lui”,
Ca să scape doar cu viață; dar nu-n planul Domnului.

Dumnezeu decide-n ceruri să-l salveze pe-Avraam,
Prin porunca-mpărătească, de minciună și de blam.
Când ne-asemănăm cu lumea și la vorbă, și la port,
Noi ne pierdem mărturia și al Domnului suport.

N-aduci roade pentru Domnul când de rău nu te separi,
Ci chiar te unești cu lumea și cu oamenii cei mari.
Crucea, doar ea, ne desparte de al lumii duh viclean,
Ca să nu cădem în cursa și osânda lui Satan.

Avraam a deschis ochii spre Iehova Savaot
Și-nțelept rezolvă criza dintre el și dintre Lot.
El se-ndreaptă către munte, Domnul din nou i-a vorbit,
Și atuncea, lângă Mamre, un altar sfânt a zidit.

N-a făcut lucrul acesta cât timp se afla-n Egipt,
Și frica în timp de criză drept în suflet i s-a-nfipt.
Trebuie ca, lăsând lumea, noi la Isus să venim,
Dacă vrem ca El să creadă că-L urmăm și că-L iubim.

În Avraam avem modelul de credință prețios,
De ne scoatem gândul lumii pentru gândul lui Hristos.
Nu e bună-ngrijorarea pentru hrană, pentru cort,
Câtă vreme ni se-acordă din cer sprijin și suport.

Să căutăm Împărăția și neprihănirea ei,
Să putem zbura spre ceruri într-un zbor de porumbei.
Așteptăm clipa Răpirii ca și-n vremea de demult
Când Enoh zbura la ceruri din al lumii vechi tumult.

Să ne ascuțim urechea pentru trâmbița de sus,
Nu oricine înțelege glasul Domnului Isus.
De-L cunoaștem ca Păstorul ce murit-a pentru oi,
Vom fi gata pentru zborul cu-al Răpirii sfânt convoi.