Mama lui Iosif murise și-i luase amintirea.
Dar acuma, după tată îi ardea în piept iubirea.
Printr-o viață zbuciumată a trecut Iosif și-i drept
Să păstreze pentru tată gândul cel mai înțelept.

Duhu-l șlefuise tare prin mai multe vitregii
Ca în inimă să fie mai aparte-ntre copii.
Haina lui, acea pestriță, poate nu se referea
Numai la înfățișare, ci și-n caracter intra.

Dumnezeu îi trimisese semne despre viitor
Cu niște vise ciudate ne-nțelese de păstor.
Și astfel timpul trecuse, nu întotdeauna lin.
În Egipt Iosif se află, pe-un pământ așa străin.

El în temniță ajunge și e pe nedrept închis.
Dar și-acolo îl găsește Domnul sfânt din Paradis.
Unul din acea-nchisoare îi promite ajutorul,
Însă, vai! , degrab’ îl uită după ce-și luase zborul.

Da, dar Dumnezeu nu-l uită, va lucra prin faraon,
Dându-i iarăși libertatea, chiar către un mare tron.
Iosif este prim-ministru, tot Egiptu-i la pământ.
Evreul conduce țara înspre ce-i mai bun și sfânt.

Foametea prădează lumea, dar altfel e în Egipt.
Iată cum îngrijorarea și în Iacov iar s-a-nfipt.
Seceta nu o să-i cruțe, suferă Canaanul tot.
Însă mare-i Domnul slavei, El, Iehova Savaot.

Cum se-aude că e pâine doar în anticul Egipt,
Iacov fiii și-i trimite cu un scop atât de strict:
Să le-aducă de mâncare pentru fii, pentru bunici,
Dar să aibă mai cu seamă toți copiii cei mai mici.

Când ajunseră în țară, cu nasul de Iosif au dat,
Însă nu-l mai cunoscură: El cu totul s-a schimbat.
După alte comentarii, când timpul se prelungește,
I-a surprins c-o întrebare: „Tatăl vostru mai trăiește?”

„Da, răspunseră cu toții, robul tău e încă-n viață.”
Și o dâră de lumină se vedea pe trista-i față.
Și-n aceeași clipă robii la pământ se prăbușesc,
Sub privirile lui Iosif și-ale Tatălui ceresc.

Ridicând de jos privirea, caută pe Beniamin,
Însă sufletul său mare este-acum de lacrimi plin.
Binecuvântând un frate, el plecă într-o odaie
Ca prin lacrimi să mai stingă a dorinței lui văpaie.

Iosif pune slujitorii să-i aducă de mâncare
Ca să stea cu toți la masă, dar nu fără de mirare.
Se uitau unii la alții și nu-nțelegeau nimic:
Nici primul născut în casă și nici fratele mai mic.

*

Israelul când va trece prin acel mare necaz,
Domnu-i va purta de grijă sub al „secetei” talaz.
Îi va da o izbăvire din laţul lui Anticrist.
Deci, să nu mai fie nimeni abătut și foarte trist.

Dumnezeu lucrează-n taină pentru toți copiii Săi,
Să-i ridice, să-i salveze din ale tristeții văi.
Asta pentru că în ceruri Tatăl nostru este viu
Și prin Duhul ne conduce prin al lumii greu pustiu.