Pentru Iosif, nu Egiptul era-n fapte țara lui,
Reședință trecătoare înspre Ţara Domnului,
Ţara lui era Canaanul pământesc, dar și divin,
De aceea el din lacrimi s-a oprit atunci deplin.

El credea-n răscumpărarea peste veacuri din robie,
Când Părintele dreptății îi va scoate cu mânie.
Prin urgii și multe semne, prin pedepse foarte grele,
Domnul i-a scăpat de zeii ce-n Egipt făceau doar rele.

Au trăit o viață-amară evreii din acea vreme,
În Egiptul faraonic ce credea că nu se teme
De Iehova Salvatorul, ce pe Moise l-a trimis
Ca poporul să-l salveze, prin minuni de nedescris.

Iosif n-a trăit să vadă toate-aceste mari urgii,
Dar s-a încrezut în Domnul ce trăiește-n veșnicii.
Și-naintea morții sale la ai săi urmași le-a spus
Într-o zi să-i ia sicriul vieții sale ce-a apus.

Iosif și-n finalul vieții este-o pildă pentru noi
Când Isus venind în slavă ne va da veșminte noi.
Ne va curăța de zgură, de tot praful pământesc
Și vom merge toți acasă cu acei care-L iubesc.

Canaanul slavei sfinte nu-i ca cel de pe pământ,
Nu vor fi acolo lupte, nici vrăjmași în cerul sfânt.
Va fi numai bucurie și eterne desfătări,
Când ne vom plimba cu Domnul, fericiți, din zări în zări.

Lacrimile vor fi șterse, nimeni nu va plânge-atunci,
Vor cânta de bucurie toate florile din lunci.
De la Domnul, ca răsplată, sfinții vor primi cununi,
Că au suferit prigoana și au stat în rugăciuni.

Se vor spune alte taine, taine noi, taine adânci,
Când, ca Moise, sus pe munte vom urca, din stânci în stânci.
Nu-s cuvinte să descrie frumuseți de sărbători
Ca acelea dintr-o țară care-i mult mai sus de nori.

Poate că acolo, Pavel, sub imbold din Duhul Sfânt,
Ne va aminti că cerul nu-i un loc de pe pământ.
Nu poți scrie în cuvinte, nici rosti cu gura ta,
Ceea ce-ntr-o zi în slavă Domnul păcii ne va da.

În smerenie să fie viața noastră, mai departe,
Ca nimic de Domnul nostru să nu poată-a ne desparte.
Și cât Mirele-ntârzie, să-L chemăm și să fim gata:
„Sus fecioare, înțelepte! Vine Domnul cu răsplata!”