MOISE ŞI INIMA ÎNŢELEAPTĂ
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: POEMELE AŞTEPTĂRII  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 23/06/2019


Vechea rugă a lui Moise pentru-o inimă-nțeleaptă
E parcă tot timpul nouă și cuvântul meu așteaptă.
Simt nevoia-nțelepciunii, dar o simt mai mult în gând
Când de fapt Domnul dorește inima în primul rând.

O trăire înțeleaptă e zidită-n caracter
Și ne-ajută-n rugăciune să veghem ca un străjer.
Moise-avea de dus o luptă cu atât de mulți dușmani
Ce l-au contestat adesea în popor, chiar peste ani.

Ce reacții va decide felul nostru de a fi,
Când veni-vor zeci de duhuri spre a ne descumpăni?
Vom rămâne noi pe Stâncă, chiar ascunși în Dumnezeu,
Sau vom lăcrima în taină, pretinzând că ni-i prea greu?

Când vedea Domnul povara pentru Moise că-i prea grea
Chiar prin socrul său de-acasă Dumnezeu i-o ușura.
Moise-a acceptat verdictul și vedem că s-a smerit
Și în pieptul lui deodată inima s-a-nțelepțit.

Ca să crească în credinţă omul nostru cu nevoi
Duhul Sfânt se folosește chiar de semeni ca și noi.
Reuel, socrul lui Moise, a fost omul potrivit
Care-a dat soluții bune Domnului din infinit.

Și-n Biserică depindem de zidiri și de Cuvânt,
De slujiri prin multe daruri care vin prin Duhul Sfânt.
Astfel vine-nțelepciunea credinciosului smerit
Spre care privesc și îngeri ca s-o-nvețe negreșit.

Moise inima-nțeleaptă o dorea trecând prin greu,
Ca prin ea să se încreadă tot mai mult în Dumnezeu.
Însă nu știa tot timpul calea spre cereştile comori,
Care nu mai țin de fire, nici de oameni trecători.

Dacă aliatul nostru este-un trup neputincios,
Vom cădea-n descurajare coborând mereu mai jos.
Slujba noastră-i doar în Duhul, în iubire și-adevăr
Și atunci ne va fi viața ca miresmele de măr.

Să ne ducem în grădina cea de două mii de ani
Unde Mielul sfânt se roagă cu ai Săi în Ghetsimani.
Domnul strigă cu glas tare, însă ucenicii Lui
Cad cu toți în adormire și-n eșecul trupului.

O astfel de abordare nu-i din timpul Cincizecimii
Când cei botezați de Domnul, sub privirile mulţimii,
Preamăreau în limbi de slavă lucrurile minunate
Ce vestesc o nouă eră cu daruri îmbelşugate.

Acea inimă-nțeleaptă ce o vrea Moise în rugă
Vine și în viața noastră și prin Duhul Sfânt conjugă
O putere de trăire printr-un sacru caracter
Cu lumina veșniciei, de-a fi martor pentru cer.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 495
  • Export PDF: 8
Opțiuni