Moise prin credinţa-n Domnul Egiptul îl părăsise
Prin îndemnul mamei sale are-acuma alte vise.
Vrea să intre în poporul cel robit în suferinţă
Şi e gata ca să rabde orice blam şi umilinţă.

Dima e exemplul clasic ce cu Moise-i în contrast.
El a părăsit lucrarea pentru-al lumii greu balast.
N-a vrut să accepte riscuri. Lumea l-a hipnotizat
Și, pierzându-și pocăința, de Pavel s-a separat.

Moise era prinț în țară și avea dreptul la tron,
Să conducă el Egiptul ca fiu al lui faraon.
Dar n-a vrut deloc plăcerea pentru trupul său de lut,
Cât timp frații săi, evreii, sunt de nerecunoscut.

Ridicat într-o secundă de la masa lui de-amici
A pornit în căutarea celor care-s robi și mici.
Cei flămânzi, fără mâncare, ce n-aveau haine pe ei
Erau toți mânați la muncă de vătafi ca niște lei.

Toți vătafii fără suflet erau duri, foarte rigizi
Și cereau întruna norma, norma cea de cărămizi.
Toate-acestea văzând Moise, el în sine s-a decis
Să urmeze-n taină gândul ce i-a apărut în vis.

Mama lui, în chip de doică, i-a tot spus în mod secret
Că nu-i egiptean din fire, ci-i un suflet de profet.
E evreu ca toți evreii ce sunt robi la cărămizi...
Și el trebuie s-aleagă: vrea cu oamenii rigizi?

Sau se-ntoarce la poporul din care se trage el
Ce era-nrobit de lume, dar chemat ca Israel?
Moise-a hotărât în sine să lase vechiul Egipt,
Pe când visul libertății drept în suflet i s-a-nfipt.

Mai degrabă suferința Moise-atunci a preferat
Decât viața cea ușoară ce-o avea pe la palat.
A strâns multă vehemență, ca ascunsă într-un nor,
Împotriva împilării propriului său popor.

Vrând să facă el dreptate între doi oameni certați,
El le-a zis: „Dar cum se poate, c-amândoi voi sunteți frați?”
Dar unul i-a zis cu ură: „Vrei acum cu duh viclean
Tu să mă linșezi pe mine ca și ieri pe-un egiptean?”

Acesta a fost denunțul care l-a făcut dușman.
Moise-a trebuit să fugă din palat la Madian.
În nisip planu-i căzuse, viața lui s-a terminat.
El va-ncepe-o nouă viață, viața de refugiat.