Cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea
Celui ce ședea pe scaunul de domnie,
și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor,
își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie,
și ziceau: „ Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru,
să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut
toate lucrurile, și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!”
Apocalipsa 4:10,11


Dacă nu ar mai fi reguli,
de nu s-ar mai predica,
oare-aș mai ajunge-n ceruri?
Cum mi-ar arăta credința?

De n-ar fi o judecată,
nici dreptate, doar iubire;
doar făgăduința dată,
prin credință- mântuire!

Dacă-n veci nu m-aș mai teme
de a iadului blestem,
ce mi-ar mai rămâne-semne-
că Hristos mi-e Domn suprem?

Ar rămâne-n mine dorul
de-a-L urma pe Creator?
De nu s-ar mai ține scorul,
mi-ar rămâne vreun fior

de speranță-n Jertfa sfântă
care m-a eliberat?
Aș mai fi dispus la luptă,
m-aș mai feri de păcat?

Bucuria mulțumirii,
lacrima recunoștinței,
cântecele adorării,
mi-ar mai fi roade-a credinței?

Citind de-nchinarea-n ceruri,
Doamne, aceasta regăsesc:
ce fac mai presus de reguli
arată cât Te iubesc!