Arde focul nevăzut către noi,
Ard-n inimă cicumstanţe, căi,
Ochii se-nchid, devenim tot mai goi
Cu statut draconic de cea şi hăiţ!
Şi dacă al nopţii văl s-ar pierde,
Şi dacă soarele ar fi stăpân,
Poate-am fi o jalnică poveste
A celora ce poate mai rămân!
Puterea Cuvântului pe pământ,
Cutreieră ca-n vremi de-altădată!
Timpul strigă-n clepsidre plângând:
Iubirea nu moare niciodată!
Din vacarm, cine s-audă oare?
Cine Te-alege să fii venerat?
E cernerea atât de mare...
Şi-n sită rămâne doar ce-i curat!
Isus aștesptă să vrei a-L urma,
Ai nevoie doar de-a Lui Iubire!
Te cheamă în Împărăția Sa,
Comoară să fii pe vecie!

Amin!