Îndreaptă-mă, Doamne, mi-e drumul cu silă,
Vin spinii spre mine și-aduc mărăcini;
Mi-e mintea-ncurcată și vrerea senilă,
Ispitele-s multe, păstorii puțini.

În val de-ntuneric se pierde dreptarul,
Tristețea mă-ndeamnă, se face popas
Și-ndată străinii îmi poartă amarul,
Ștergându-mi nădejdea întâiului pas.

Îndreaptă-mă, Doamne, sunt parte din gloata
Ce-și flutură frunza, uitând rădăcina;
Cu roadă puțină primește săgeata,
Săgeata-i vicleană și-alungă lumina.

Suflare ce trece, făptură de carne,
Tot răul din mine mă vrea la pământ
Și-n zori nebunia încearcă să-mi toarne
În candela goală suflare de vânt.

Curajul când pleacă, se-ndeasă desfrâul,
Crâmpei de-ntinare să ducă spre-altar;
Și-n lume, candoarea își leapădă brâul,
Și trupul nu-i templu, și jertfa nu-i har.

Îndreaptă-mă, Doamne, mă cațăr pe stâncă,
Dar urma mi-e ștearsă, furtunile bat;
Am pâine pe buze și cine mănâncă
Își duce aripa în zbor clătinat.

Se-abate spre mine văzduhul cu oști –
Îndreaptă-mă, Doamne, sunt eu, mă cunoști?