Motto: ""Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să nu mântuiască,
nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un
zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă
ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!"" Isaia 59:1-2.

În Scriptură este scris că Dumnezeu, de-atâtea ori,
Ne-a vorbit și ne vorbește prin proroci și văzători;
El a vorbit și prin Isaia - acel fiu al lui Amoț -
Pentru cei din vremea lui, însă și pentru noi toți.

Și atunci - ca și acum - erau oameni credincioși
Dar cei mai mulți din ei erau oameni răi și păcătoși;
Și acum - ca și atunci -oamenii când dau de greu
Îi cuprinde spaima, frica, și strigă către Dumnezeu.

Toți ne socotim creștini, credincioși până la moarte,
Dar mântuirea nu mai vine și izbăvirea e departe;
În rugăciuni, toți cerem milă... Și lumină așteptăm...
În locul ei vine întuneric și în negură umblăm.

Și ne întrebăm mirați, în mintea noastră omenească:
Este mâna Lui prea scurtă neputând să mântuiască?
E urechea Lui prea tare și nu aude o rugăciune
A sufletului plin de griji și inima de-amărăciune?

Mâna Lui nu e prea scurtă, nici urechea Lui prea tare,
Domnul ține legământul; Domnu-i plin de îndurare
Față de toți robii Lui, de toți cei care-L iubesc,
Și de cei care-L ascultă și Legea o împlinesc.

Însă toate patimile rele, fărădelegi, nelegiuire...
Între noi și El ridică un mare zid de despărțire;
Iar păcatele făcute - ale noastre. și sunt multe -
Ne ascund de Fața Lui și-L împiedică s-asculte.

Noi ne facem vinovați prin gândire și purtare,
Cugetând la răzvrătire și vorbind cu apăsare;
Și mulți fac păcate mari, păcate care nu se șterg
Și-i prăpăd și nimicire pe drumul pe care merg.

Calea păcii n-o cunosc, iar pe-a lor nu e dreptate...
Umblă pe cărări sucite și umblă cu strâmbătate,
Că adevărul nu le place, au cuvinte mincinoase
Și se abat de la dreptarul învățăturii sănătoase.

De-aceea, bâjbâim ca orbii în de-a lungul unui zid
Ca lipsiții de vedere ai căror ochi nu se deschid,
Că ne poticnim ca noaptea, ziua în amiaza mare
Și suntem ca niște morți între cei ce-s în picioare.

Mormăim ca niște urși - în așteptarea izbăvirii -
Ne văităm ca porumbeii - în nădejdea mântuirii -
Dar izbăvirea s-a întors și mântuirea e departe
Câtă vreme acel zid de Dumnezeu ne desparte.

Căci Dumnezeu care e Sfânt, niciodată n-o să fie
Decât în locul unde este sfințenie și curăție;
Dumnezeu nu surpă zidul care noi l-am ridicat,
Zidul se va surpa singur dacă fugim de păcat.

Or, cine iubește păcatul să n-aștepte mântuirea,
Cât ar striga de tare - îl va aștepta pieirea;
Cât timp iubește lumea, chiar și a lui rugăciune
Înaintea Domnului e-o scârbă și-o urâciune.

Așa ne îndeamnă Scriptura să ne pocăim mereu,
Să lăsăm căile lumii, revenind la Dumnezeu
Păcatele să ni le șteargă și să arate îndurare -
Și să vină de la Domnul vremuri de înviorare.

Dacă-L căutăm pe Domnul și a Lui neprihănire
Va fi nimicit pe veci orice zid de despărțire;
Domnul va lua aminte la ale noastre nevoi
Și lumina Feței Sale va fi iarăși peste noi.

Iar când va veni necazul, când vine nenorocirea,
El aude rugăciunea și va aduce izbăvirea;
Atunci toți copiii Lui, cei ce-și pun nădejdea-n El
Au să vadă mântuirea Sfântului lui Israel. Amin!
Alba Iulia 7 iulie 2019