Renunţ la vorbele de bine
Şi de la tine...şi de la tine...
Nu din acestea-mi strâng comoara,
Mai bine vreau să port povoara
ne-ndreptăţitelor suspine.

Renunţ la stimă, la onoruri,
Fă-mi Doamne Tu, alte favoruri.
Decât mândria să mi-o cresc,
mai bine-n har dumnezeiesc
să îmi îmbrac atâtea doruri.

Renunţ la prietenii strivite
de-un gest ori gânduri bănuite.
Prietenia nu se cere,
Ea poate doar să se ofere,
Dar câţi, câţi şi-o mai pot permite ?

Renunţ la cele trecătoare,
la umbre, gânduri călătoare.
Decât să-mi bâjbâi căutarea
mai bine voi urma chemarea
spre a luminii desfătare.

În preţul laudei adunate
se află renunţări trunchiate.
Voi renunţa de azi deplin
la viaţa înmuiată-n chin,
Prin... renunţarea la păcate.

Ne-ndreptăţitelor suspine
povoara să le-o port mai bine.
Căci peste plânsul unei vieţi,
Din renunţări şi din tristeţi
vor creşte bucurii depline.

Renunţ la tot ce nu-i al meu
dar prea l-am adunat mereu.
Căci nu-i nimic aşa divin
decât să laşi amarul chin
al lumii pentru Dumnezeu.

Iar pentru veacul care vine
Voi renunţa de tot la mine.
Voi renunţa la toţi, la toate
ca dincolo-n eternitate
să pot fi veşnic lîngă Tine.