Orbul Bartimeu

Mergeam pe un drum infinit și întunecat
Printr-un labirint de piatră, și fără lumină
În mine striga sufletul strâns și încătușat:
Vreau lumină să scap de tină și a mea vină.

Un cerșetor orb stătea cerșind mereu în drum
Cerea milă și îndurare, de la lume de pomană
Tot orb rămâneam pe drumul întunecat acum
De nu ar fi fost Isus, să fiu de El, luat în seamă.

Cu ochii nevăzători, privesc lung și nicăieri
Mulțimea se agita, mă privea cu dispreț și silă
Atunci strigam mai tare, din ale mele puteri
Isuse, fiul lui David, ai de mine îndurare și milă,

Mulți mă dojeneau, îmi ziceau ca eu să tac
Tu, m-ai auzit de departe, la mine ai venit
M-ai întrebat cu glas lin: Ce vrei să-ți fac?
Să văd Doamne, la Tine totul este îngăduit.

Ți-am răspuns printre lacrimi grele și fierbinți
Din ochii mei orbi, care nu te zăreau, pe Tine Isus,
Din imensitatea nopții, a nemărginitei biruinți
Vederea să mi-o capăt, să văd Cerul de sus.

Prin vindecarea Ta, și Cuvântul Tău, de Tine rostit
Mi-ai dat lumina ochilor, credință și slujire
Credința ta mare, te-a vindecat și mântuit
Noul Bartimeu, născut din nou, voi căuta, a mea sfințire.