Să n-am nimic în viaţa mea. Sihastră
să fie de a lumii viaţă rea.
Să vieţuiesc spre zarea cea albastră,
Zborul măreţ de pasăre măiastră
să-l exersez cât pe pământ voi sta.

Să nu-mi aducă nimeni mare fală
ştiind că asta îmi va dăuna,
Să nu-mi îmbrac aici costum de gală,
Necunoscut să-mi duc intrarea triumfală
în veşnicii. Acolo-i slava mea.

Să nu cuprind în braţe bogăţie,
Doar umerii să-Ţi poarte crucea grea.
Iar dacă suferinţa mă îmbie
spre deznădejdea morţii, spre sicrie,
Să nu mă tem : Facă-Se voia Ta !

Există-n Tine-un spirit de dreptate,
Nu-l înţeleg. Doamne cum aş putea ?
Dar dincolo de tot şi peste toate,
Din rău ce-am fost prin marea-ŢI bunătate
transfigurat, etern voi rămânea.

Să n-am nimic, să nu-mi aduceţi fală,
Să nu cuprind în braţe bogăţii,
Să rabd aici, să n-am costum de gală,
Dar dincolo, în slava Ta astrală,
Mă vreau moştenitor de galaxii.