Bratul Tau...
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 06/03/2006
BRAŢUL TĂU...

Braţul Tău, Părinte bun
M-a scăpat de la pieire
M-a condus la locul larg
Unde pot să-ţi dau slujire.

N-am cuvinte să exprim
Mulţumirea mea profundă
Fără Tine traiul meu
În negură se scufundă.

Braţul Tău a ocrotit
Un popor aflat în mare
Numai Tu poţi izbăvi
Din starea de disperare.

Numai braţul Tău, O, Tată
Poate-nlătura duşmanul
Dar poate şi dezmierda
Poate uşura aleanul.

Nu odată mâna Ta
Ridicatu-m-a din tină
Iar acum viaţa-mi scurtă
Este plină de lumină.

Tată bun, doar braţul Tău
Poate-ajunge-n adâncime
Unde sufletele-s reci
Lipsite-s de prospeţime.

Braţul sfânt Părinte drag
Nu e scurt să nu ajungă
Zilnic ne arată calea
Iar pe demoni îi alungă...

Ne e scut în lumea urii
Ne conduce spre victorii
Când cu foc ne-mbrăţişează
Ne cuprind cu drag fiorii.

gc/Martie, 2006









Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni