Se naște omul pe pământ
Făr' să vrea, fără să știe,
Și se îndreaptă spre mormânt,
Chiar din fragedă pruncie.

Când e mic, la mama-n brațe,
Fiu plăpând, copil gingaș,
Toată lumea îl răsfață,
Și-l sărută drăgălaș.

Anii trec, se duc în goană,
Și copilul crește mare.
Șapte ani: merge la școală,
Îl ia-n primire o învățătoare.

Și liceul trece-n grabă,
Vin examene de "BAC".
Tinerii se tot întreabă:
Când termin, eu ce-o să fac?

Unii încep să muncească,
Alții merg la facultate,
Unii stau să trândăvească,
Le dau părinții de toate.

Câte-un creștin le mai spune
De Isus, de Har, de Cer,
Dar să facă fapte bune,
Nu le stă în caracter.

Când aud de pocăință,
Spun că este demodată.
Doar cei slabi mai au credință,
În lumea asta înaintată.

Și, deodată, vine-o boală.
Stând bolnav pe patul său,
Gânduri multe-i dau năvală:
Oare, este Dumnezeu?

Omule ce te-ndoiești,
De Cuvântul lui Isus,
Dacă nu te pocăiești,
Nu poți merge în Cer sus.

Dacă vrei s-ajungi în Rai,
Sus, în Cerul glorios,
Numai o șansă mai ai:
Șansa ta este Hristos!
Amin