La poalele unui Cireş

Pe-o creangă mică de cireş
O frunză verde în legănare
Privește-a vântului suflare
Pe lângă-o tufă de măceş,
Si-a ei poveste mişcătoare
M-a-nduioşat răscolitoare.

Din primăvară... a ocrotit
Un mugure care-a crescut
Şi care-apoi şi-a desfăcut
Petalele... -n alb strălucit
Ce între timp s-au dezlipit
Şi-n valul de vânt au pierit.

Atunci când ele au zburat
La cea mai tainică adiere,
Frunza rămas-a de veghere
Când pala de vânt a suflat,
Ca un străjer în priveghere
A fremătat spre mângâiere.

Un buchet de cozi creşteau
Şi-n orice coadă, o cireaşă
S-ajungă-n coacere la masă,
Când în final se despărţeau
Spre-a fi dusă-n altă casă
Pentru menirea cea aleasă.

Poate de-aceea-n legănare
Îşi plânge a ei singurătate
Necontenit, şi zi, şi noapte...
Pân-ce de-atâta fremătare
La fel cu greu s-o desparte
Încuviinţând sfârşit la toate.

Aceasta pân-la-nmugurire
În prea frumoasa primăvară
Când din nou va creşte iară
Sub a Domnului orânduire,
Protejând roadele de vară
Cu freamătul ce le-nconjoară.

Flavius Laurian Duverna
24 iulie 2019