Trupul ăsta de țărână
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ce bine e cu Dumnezeu!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 27/07/2019
Trupul ăsta de țărână


Iar, Satan m-a înșelat
Cu tertipuri diavolești.
M-a împins înspre păcat,
Ca Tu, să mă pedepsești.

Sunt înfricoșat, Stăpâne,
Neatent, n-am ascultat,
Nu am ținut cont de Tine,
Spre păcat, m-am avântat.

Supărare Ți-am adus
Și acum sunt temător.
Nu am fost deloc supus,
Teamă mi-e acum că mor.

M-am lăsat dus, înșelat,
Însă astăzi mă căiesc.
Prins cu totul în păcat,
Deși, Doamne, Te iubesc!

Trupul ăsta de țărână
Este slab, fără voință,
Dar, Te rog, dă-mi a Ta tihnă
Și mă du spre biruință.

Mi-e rușine să mai cer
De la Tine vreo favoare,
Dar de nu mă ierți, eu pier;
Milă ai și îndurare!

Cu lacrimi strig către TIne:
Nu mă lăsa, aici stai!
Te îndură iar de mine,
Iertare Îți cer să-mi dai!

Vreau să scap de tot ce-i rău
Și să fac doar voia Ta!
Milă să ai, Domnul meu!
Celui rău, nu mă lăsa!

Amin

Câmpia Turzii, 26 iulie 2019
Cu adevărat, cum a spus Domnul Isus: „Duhul este plin de râvnă, dar carnea e neputincioasă”. O rugă din inimă, sinceră.. O spovedanie direct la Marele Preot. Îndrăzniți!
Adăugat în 27/07/2019 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 791
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni