Rugăciune
Autor: Maria Luca  |  Album: Lumina din cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 01/08/2019
Doamne... dacă-ar fi vreodată
Să mă rătăcesc pe drum
Dacă-n viața mea Părinte
Ar fi umbră și-ar fi scrum
Nu mă depărta de Tine
Ci privește cu-ndurare
Doamne, glasul îmi ascultă
Lasă har și vindecare!

Dacă prin noroiul lumii
Voi păta al meu veșmânt
Și în nopțile târzii
Voi striga cu suflet frânt
Doamne, Tu să nu mă uiți
Căci adânc, în pieptul meu
Țin comoara cea mai sfântă:
Dragostea-Ți de Dumnezeu!

Doamne... dacă-ar fi ca teama
Să mă lege-n lanțuri grele
Și să-mi fure pacea nopții
Să nu pot privi spre stele
Vino Tată-n ceas de taină
Când în mine duhul geme
Și șoptește-mi iar și iar:
”Sunt cu tine... Nu te teme!”

Geoagiu-băi 30-07-2019
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1091
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni