Făcusem pact cu firea
în tinereţea mea:
Ea să-mi dea fericirea,
Eu, să mă-ncred în ea.
Şi-am apucat a-i spune
ce fericit aş fi,
Ca-n prima misiune
să-mi dea ce voi pofti.
Firea mi-a stat în vrere
şi-ndată m-a lăsat,
Să dobândesc avere
cum nu m-am aşteptat.
Peste dorinţi febrile
cu multe căutări,
Am adunat...copile,
Din cele patru zări.
S-a-ngrămădit averea
ca bobul greu în spic,
Însă neprevederea
mă readuse mic.
Atunci, înţelepciune
dorisem - tot firească -
Voiam s-ajung " minune "
la oameni " gură cască ".
Hatârul mi-l făcuse
şi de-astă dată firea,
Dar mintea nu mă duse
să aflu fericirea.
M-am îndreptat spre fire
cu altceva, şi-anume,
Doream ca fericirea
să-mi vină prin renume.
Nu mai ştiam de mine
de-atâta adulare,
Veneau să mi se-chine
novicii la picioare.
Mă copleşea convoiul
ca pe o matcă-n stup,
Dar a plecat tot roiul
şi-am rămas singur cuc.
Nu i-am simţit folosul
renumelui avut,
iar la sfârşit... frumosul
artistic, l-am cerut.
Mi-am dedicat puterea
de-a născoci uşor,
Imaginând plăcerea
în ton multicolor.
Ajunse fericirea
de mine..-la un pas,
Dar nu i-am ştiut menirea.
Atuncia, m-am retras.
Rupsesem pactul firii
spunând: " L-ai încălcat !
Secretul fericirii
nu-l ştiu, nu l-am aflat ! "
Era-n amurg de seară
în luna lui...prier
când, pentru prima oară
privii cu jind spre cer.
Părea nesăbuinţă,
Dar am strigat răpus :
Doamne, nu-mi stă-n putinţă,
Spune-mi Tu ce-ai de spus ! "
N-am mai avut putere
în pieptul chinuit,
Dar din înalte sfere
O voce-am auzit :
" În curţile iubirii
afli tot ce doreşti,
Secretul fericirii
este: să fericeşti ! "