Curând soseşte toamna.
Cad frunze ruginite.
Pământul se usucă
E- atât de secetos.
Se- ntorc acasă stoluri
Spre ţări îndepărtate...
Pleacă şi rândunica
Spre- un loc cald, luminos.

Se duc în stoluri păsări...
Doar un pustiu rămâne.
Privesc în zare singur
Lăsându- mi suflet gol.
Din cuibul cel de scoarţă,
Se duce câte unu...
Se- aude doar un murmur
De jale şi de dor.

Dar, vine iarna care,
În timpul ei aduce
O ghiaţă rece- n suflet
Mare, pustiu şi gol.
Nădejdea doar ne ţine
Şi gândul că la cruce,
Tatăl lăsase singur
Pe- al nost' Mântuitor.

E timpul de rodire.
Să punem în hambare
Pentru o iarnă lungă,
Tot ce am adunat.
Cât timp mai este ziuă,
Să strângem noi Cuvântul
Şi untdelemn în candeli
Reverse cel Preanalt.

E timpul de rodire,
Dar seceta e mare.
Să toarne Domnu' n suflet
Din ploile târzii!
-Mai este mult străjere
Din noaptea- ntunecată?"
Curând se- arată zorii
Şi- or fi doar bucurii.

Noi aştepta- vom clipa
Când bobul pus sub glie,
Suport- o transformare,
Dând spic cu rod bogat.
Când trâmbiţa suna- va
Din ceruri: , , deşteptare!"
Cu toţii vom răspunde
Chemării; din ţărmul celălalt.

Atunci... , la primăvară,
Toţi ne- om scula de- odată...
Din bobul pus sub glie,
Alt spic va răsāri.
Acest trup, putrezi- va.
Nu ţine- o veşnicie.
Nu moşteneşte cerul...
Doar sufletu- noit.

Şi- apoi, pe nori de slavă,
Ne- om îndrepta spre Casă.
Cu braţele deschise,
Domnul ne va- aştepta,
Dar, până- atuncia noi,
Îţi vom cânta Isuse!
Cu doru- n piept ce arde
Pe Tine- a Te vedea.

Îţi înălţăm din suflet
A noastră rugăciune:
Să vină sus la Tine
Şi- ai noştri toţi cei dragi.
Să nu rămână vreunu
Pe căile străine
Ci, Te rugăm, Preasfinte,
Isuse, să- i atragi.

O, dă- le mântuirea!
O, dă- le Tu viaţa!
E singura dorinţă
Ce arde- n al nost' piept,
Căci doar în Tine, Doamne,
Găsi- vom siguranţa,
Dar până- atuncia încă
Mai sper, mă rog şi- aştept!