Imi pare-asa de trist sa cuget ca-ntr-o zi,
Poate chiar maine,pomii de pe-alee
Acolo unde sant au sa mai steie,
In vreme ce vom putrezi.

Atata soare,Doame,atata soare
Ramane-n lume dupa noi...
Cortegii de-anotimpuri si de ploi
Cu peri din care siruie racoare.


Si iarba asta iar o sa rasara,
Si luna tot asa o sa se-aplece
Mirata peste apa care trece...
Noi insa,nu vom fi a doua oara.

Si-mi pare trist ca se mai poate
Gasi atata vreme pentru ura,
Cand viata nu-i decat o picatura
Intre minutu-acesta care trece si celalalt.

Si-mi pare trist si ne-nteles
Ca nu privim la cer mai des,
Ca nu culegem flori,ca nu iubim:
Noi,care-asa de repede murim.