(NUMERI 17)
Când eşti chemat şi-ales de Dumnezeu,
Când ai urcat la preaînaltul Tron
Şi ţi-ai lăsat acolo-ntregul eu,
Ai devenit toiagul lui Aaron.

Nimic nu te-ar deosebi făţiş
De celelalte lemne fără zvon.
Atâta doar: că pe toiag pieziş,
A fost săpat un nume nou: Aaron.

Tu ai venit la Domnul pustiit,
Uscat demult de-un vis înfloritor
Şi-n faţa Lui, tu ai cerut smerit
Să fii un rob, din fiu risipitor.

Şi, când în zorii noii dimineţi
Ai mers să te închini la 'naltul Tron,
Ţi-ai căutat toiagul bietei vieţi:
Scria pe lemnu-i numele Aaron,

Dar înverzise noaptea, iar în zori
Dăduse-n floare scoarţa de beton
Şi dimineaţa era rod şi flori.
Dăduse-n rod toiagul lui Aaron!

Uscatul lemn, în chip neînţeles,
O creangă roditoare-a devenit.
Ce semn mai mare că ai fost ales
Ai vrea să ai din ceruri dăruit?

Oricât vei fi ajuns tu de uscat
Şi viaţa un eşec nimicitor,
Intoarce-te acum la Cel Prea 'Nalt
Şi ai să vezi: vei înflori în zori!

La Dumnezeu mai este un destin!
Şi dacă urci la preaînaltul Tron,
Vei înflori şi tu în chip divin
Cum a-nflorit toiagul lui Aaron.