"lacov L-a întrebat: "Spune-mi, Te rog. Numele
Tău!" El a răspuns: "Pentru ce-Mi ceri Numele? " Şi
l-a binecuvântat. " (Gen. 32:29)

Mă sfiesc
să rostesc
DUMNEZEU.

mi-ai vorbit
în Eden.

Nu prea ştiu
Cine eşti,
cum gândeşti
ce voieşti
şi, trufaş,
Te-am chemat
DUMNEZEU.

Fraţii mei,
cutezând,

meşteresc la un chip
cam bărbos,
cam sever,
cam bătrân
şi cam prunc.
Poleindu-I cu-argint
şi cu pietre de preţ
l-au fixat în pereţi
şi i-au zis
Dumnezeu.

Ei ştiu totul mereu

n-au sfieli

ca a mea

ştiu un cifru

în care-Ţi vorbesc.

Sunt severi,
sunt bărboşi,

sunt bătrâni,
nu prea-s prunci.

N-au probleme că nu le-ai răspuns.
Tu Te-ascunzi prin firide
şi pleci
dintre ei.

Dar Te-opreşti
când auzi
un suspin.

Când un suflet se frânge
în plânset amar
îi zâmbeşti,
îl mângâi,
îi dai Har...

Mă sfiesc
să rostesc
DUMNEZEU!

Ştiu cum eşti,
cum zâmbeşti,
cum mângâi
cum vorbeşti -
glasul Tău
îl cunosc
dintre sute de mii.

închid ochii
mă plec,
gând de rugă rostesc.
însă nume să-Ţi pun
nu-ndrăznesc...