O stea pe nume Alexandra
Alexandra, în România crudă,
Istorie cu-n stat gata să ucidă.
Caractere reci și suflete-amare,
Neantul emană noroi și duhoare.
Vei rămâne în inimile noastre mute,
Zâmbetul tău ne cheamă din moarte.
S-avem cu toți o viață trăită-n virtute,
Să plecăm urechea spre Cuvinte divine.
O chemare de înger din lumea din nori,
Un strigăt spre țara ce-a uitat de comori,
Spre neamul român pierdut printre ani,
Rătăcit în dorința și goana lui după bani.
Fiice, soții, mătuși, nepoate și surori,
Un haos ce fuge spre prăpăstii și nori,
Într-un neam ce-a uitat că trupul e sfânt
Și cât de puține zile noi avem pe pământ.
Simion Ioanăș