La uşa unui credicios odată,
Se-oprise-un sărac să bată.
-"Sînt un sărman făr-ajutor,
Vrei să-mi dai te rog un colţişor,
De pîine,
Să-mi stîmpăr foamea pînă mîine?

Creştinul îi deschise,Şi-apoi cu bucurie,
Îl pofti să intre în sufragerie,
Apoi plecă să-i pună într-o plasă,
De-ale guri.. ce avea prin casă.

I-a pus lapte,brînză,ouă,
Untdelemn şi pîini vre-o două,
Apoi cu-n cuţit aşa mai mare,
Se-ndreptă spre-afumătoare.
Acolo ţinea iarna bucăţi de şuncă afumate,
Toate în cîrlige agăţate.

Dar cînd înăuntru a intrat,
Cu-amăgire-a constatat,
Că doar o şuncă i-a rămas
Şi parcă.....auzi şi-un glas:
-"E destul ce-ai pus în plasă
Nu mai da atîtea,lasă!..."

Dar creştinul, a pus cuţitul să taie bucuros,
Din nou vocea- "Hooo, taie mai de jos!
Mai e, din iarna asta grea
Şi tu cu ce vei rămînea?"

Vocea îi trăgea cuţitul jos
Să nu fie marinimos,
Iar Duhul îl împingea în sus
Şi creştinul deodată ferm a spus:
-"Deavole să taci odată
Că de nu i-o dau pe toată!"
Şi tăie din şuncă cît a hotărît,
aproape de cîrlig,
Iar deavolul plecă de acolo.. fără de cîştig!