SUNTEM AŞA NEPUTINCIOŞI...

Suntem aşa neputincioşi din fire
Că murmurăm la chinul cel mai mic
Întăreşte-ne, Părinte, în simţire!
Să ştim că doar la Tine-i lecuire
Că murmurul e-al nostru inamic.

Ne dă putere teama s-o învingem
Când se furişează-n sufletul trudit
Când valuri vin să nu ne plângem
De Hristos în gând să ne atingem
Ne va-ntări cum nici nu am gândit.

Învăluiţi suntem ades’ în slăbiciune
Neputând vedea că dincolo de nori
E Soarele ce poate-nviora o mortăciune
Şi poate scoate inima din uscăciune
Să poată desluşi cereştile splendori.

Ne-apasă uneori grijuri curente
Ce ne întunecă cerescul obiectiv
Dar de ar fi problemele stringente
Sau ne-ar stăpâni stările urgente
Să fim descurajaţi n-avem motiv.

Cerescul Tată ne va da tărie
Să înfruntăm şi boală şi necaz
Să fim în lumea humei mărturie
Să ştim că şi-n furtuni e bucurie
S-avem întotdeauna duhul treaz.

Iar neputinţa va fi cucerită
De Duhul ce lucrează-n noi
Credinţa din nou va fi-ntărită
Energia lăuntrică va fi-nnoită
Prin Harul dat din Cer şuvoi.

gc/ Martie, 2006

P.S.
Azi, 18 Martie, 2006 m-a supărat o durere în ureche, O
boală măruntă; dar m-a forţat la pat. Calmantul a avut efect
parţial. Printre mici vaiete şi mici suspine am realizat totuşi ce slabi suntem uneori. Intrebarea este: "cum reacţionăm în încercare?" De multe ori murmurăm. În acele situaţii obiectivul suprem dispare din viziunea noastră şi ne
concentrăm doar la boala ce ne apasă. Uităm că avem un Tată
iubitor şi un Dumnezeu mare. Din perspectiva Lui tot ce ni se
întâmplă are un scop; uităm că toate lucrează spre binele nostru şi că voia divină guvernează Universul nostru.
Apoi am făcut un efort să-mi adun puterile din mine. Am deschis Biblia la Psalmi şi am recitit câţiva. Mi-am dat
seama ce medicament potrivit e cartea Psalmilor pentru suflet.
Parcă simţi cum alină suferinţa. Am luat apoi condeiul şi, acolo pe pat, am compus versurile de mai sus. Şi ştiţi ce?
Durerea din trupul meu era tot acolo, dar în timp ce compu-
neam am uitat de ea. Slăvit să fie Domnul!