“Să mergi prin viață-n fiecare zi
Plin de credință și avânt,
Chiar dacă nu-i ușor să poți zâmbi
Atunci când aripile ți s-au frânt.”

Așa mi-a spus într-o zi Tata
Cand L-am strigat cu disperare
Să vină și să-mi șteargă fața
De lacrimi multe și amare.

Și mi-a mai spus duios, în șoaptă:
“Tu nu mergi singur nici un pas,
Eu sunt mereu cu tine, doar AȘTEAPTĂ
Mai rabdă un pic, mai rabdă un ceas.”

Dar, cât să rabd? Și cât s-aștept?
Am spus cu ochii ridicați spre cer
Căci totu-n jur îmi pare a fi nedrept
Și e atât de greu s-aștept, să sper.

“Tu lupta-te într-una”-spuse Tata
“Și nu descuraja pe-a ta cărare,
Căci doar așa o să primești răsplata
Trecând prin toate cu răbdare!

Și cum ar fi să știi răspunsul
La fiecare întrebare?
Ai mai cunoaște atunci tu plânsul?
Ai mai avea vreo frământare?

Ai mai veni la mine zilnic
Să stăm de vorbă-n rugaciune?
Și Mi-ai mai cere a fi puternic
În fiecare slăbiciune?

Ai mai veni să-Mi ceri s-aduc o rază
Pe chipul trist și-nlăcrimat?
Și Mi-ai mai cere, oare să-ți fiu pază
Atunci când mult ai de luptat?

Cum aș putea ca să lucrez cu tine?
Cum aș putea ca să-ți vorbesc?
De nu mă chemi printre suspine
Drumul să ți-l netezesc. “

Oh, Tată! Am suspinat atunci cu greu
Te rog să ierți a mea-ndoială
Și necredință, îmi pare rău!
Și dă-mi te rog, acum, răbdare
S-aștept fără cârtire planul Tău.

Și acuma înțeleg că fără Tine
Nu pot un pas să fac măcar,
Căci doar în slăbiciune Tu ești tare
Și doar atunci mă-mbraci cu har.