Pastel
Autor: Ramona Subțire  |  Album: Gânduri...fărâme din suflet.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Rammo-Abby in 01/09/2019
Privesc în zare cum soarele adoarme,
Se-ascunde-ntr-un albastru infinit
Și pot doar să exclam: “Mareț ești Doamne!”
Ți se cuvine slava, o, pictor renumit!

Nu-i alt tablou mai minunat
Ce Tatăl meu poate picta
Și nici alt pictor talentat
Oricât în lume ai căuta.

El a creat tot universul
Și-n toate a picurat culoare.
Nu poate să-mi exprime versul
Cât prețuiește a Sa valoare.

Tablou după tablou, vezi zilnic
În contururi cât mai minunate
Dar, nu uita că totul e vremelnic
Privești spre-acel apus, dar răsăritul? Poate!

Căci nu vei știi, de vei vedea în zori
Și răsăritul ce urmează
Cu-a lui culori și forme noi
Ce Pictorul Îl desenează.

Nu știi de vei mai prinde vreun apus
Să te mai bucuri înc-odată
Sau vei privi tabloul cel de sus
Din țara strălucirii, mult visată.

De aceea, eu te rog acum,
Prieten drag ce privești cerul
Întoarce-te din al tău drum
Schimbă-ți degrab, purtarea, felul.

Căci Tatăl drag, din cerul minunat
Prin fiecare apus și răsărit
Imensa dragoste și-a arătat
Ca tu să vezi că ești iubit.

Vino la El, oferă-I timpul tău
Din răsărit și până la apus.
Și ai să vezi atunci tabloul tău
Pictat cu măiestrie de ISUS.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 672
Opțiuni