O lacrimă pe-obraz se rătăcește
Mai pleacă un în căutarea ei
Sperând că poate o găsește
Și-o va opri din drumul ei.

Dar, nu e-așa. Și ea se rătăcise,
Pentru că drumul le-a fost diferit
Și-o alta în căutarea lor pornise
Și tot așa s-au inmulțit.

De-acum, aceste picături de stele
Din ochi plecate cu un rost
Se regăsiseră-ntre ele
Și-și povestiră unde au fost.

Dar, Cineva le-ascultă acum uimit
Cum ele încep să povestească
Dureri, tristeți și suferinți
Ce le făcură să pornească.

Și rând pe rând își spuseră povestea lor
Și Cel ce le-ascultase în tăacere
A măturat din cale orice nor
Ce până acum a provocat durere.

Dar, stai! Tot El și-un zâmbet a trimis
Și-ncet, încet multe din ele
Au început să se topească
Și-acum prin picurii de stele
Se vede-un curcubeu, un vis.

Și cât de minunat e-acum obrazul
Căci fiecare râu de lacrimi se uscase
Pentru ca Cel ce-a ascultat necazul
Tot ce-a fost trist îndepărtase.

Oh, cât de bine-i sa îți spui durerea
Acum mai mult ca niciodată
Celui ce știe a-ți asculta tăcerea
Privindu-ți fața-nlăcrimată.

Doar unul singur poate ca să șteargă
Toți picurii de stele de pe-obraz
Pe El de îl alegi, o viață-ntreagă
Va fi doar fericire, nu necaz!