Când gânduri negre se adună-n jurul meu
Și lacrima de teamă-mi umple ochii,
M-apropii-ncet Isus de pieptul Tău
Și simt cum Tu de mine Te apropii.

Ascult cum inima Ta bate-ncet
Când inima-mi vrea pieptul să mi-l spargă
Dar sunt în brațul Tău acum și-aștept
Furtuna vieții mele ca să treacă.

Vorbești. Iar glasul care-a potolit furtuna
Astâmpără și mintea-mi tulburată,
Cuvântul ce-a întors în mare valul
Întoarce liniștea în viața zbuciumată.

Mâna cu semnul cuielor în palmă
Înlătură azi norul greu de ceață,
Privirea Ta senină și curată
Înseninează bolta-ntunecată.

Acum mă uit în ochii Tăi și văd:
Furtuna vieții mele se-ncheiase.
Când glasul Tău rostise-n taină: stop!
Venise ploaia și o alungase.

O pace-adâncă crește-acum în mine
În locul fricii care-a fost odată.
Eu nu mai vreau să mă despart de Tine,
În mâna Ta îmi las viața toată.