ADESEA-N LUNTREA VIEŢII...

Adesea-n luntrea vieţii
izbesc valuri nebune
Şi vin ca să distrugă
a noastră-nchinăciune
Se năpustesc în barcă
sunt gata s-o despice
Duşmanul vrea atunci
speranţa să ne strice.

Adesea suntem prinşi
în valuri furibunde
Privim în jur şi spunem:
"Unde e Domnul? Unde?
Sunt gata să ne-nghită
o, unde-i ajutorul?
De ce în ceasul greu
nu vine Salvatorul?"

Şi luntrea e purtată
la locul de vârtej
Ar vrea atunci Cel rău
să nu avem prilej
Să ne rugăm în tihnă
ci înghiţiţi să fim
Spre ţărmul Nemuririi
nicicând să nu plutim,

Ar vrea ’n-adâncul mării
să fim doar o epavă
Să nu ’nălţăm de-acolo
nici cântece, nici slavă
Dar când e mai intensă
primejdia cumplită
Vine Isus la cârmă
şi marea-i liniştită.

El potoleşte vântul
şi valu-l potoleşte
Puterea lui divină
pe toţi ne cucereşte
Lăsaţi-L, deci, la cârmă
El e Conducătorul
El este şi va fi
în veci Mântuitorul.

Când zbuciumat e duhul
şi e cuprins de teamă
El poate să ne scoată
din cea mai cruntă dramă
Când sufletul se zbate
cuprins de disperare
Atunci prezenţa Sa
produce uşurare.

Adesea-n luntrea vieţii
izbesc valuri crescute
Ne duc spre rătăcire
spre zări necunoscute
Dar vine Salvatorul
doar un cuvânt rosteşte
Şi crâncena furtună
pe loc se linişteşte.

Martie, 2006